Clujana a ieșit din insolvență

Clujana a ieșit din insolvență

Producătorul de încălțăminte Clujana iese din insolvență în doar doi ani de la deschiderea procedurii, a anunțat administratorul judiciar CITR.

„Rolul nostru de administrator judiciar a fost să insuflăm o nouă viziune brandului Clujana și să ne asigurăm că revitalizarea companiei se află pe agenda tuturor celor interesați. Am avut mereu în minte alinierea obiectivelor strategice ale tuturor celor implicați, iar experiența vastă în gestionarea echilibrului dintre creditori și companie a facilitat succesul”, a declarat Vasile Godîncă-Herlea, managing partner al CITR.

Măsurile strategice propuse de CITR prin planul de reorganizare au avut obiectivul de a relansa fabrica la nivel local și național prin dezvoltarea rețelei de distribuție și diversificarea liniei de produse. Din 2019, produsele din piele Clujana se adresează nevoilor unui segment de clienți neexplorat, tineri între 25 și 40 de ani, fără a-și pierde autenticitatea, conform CITR.

„Ieșirea din insolvență dă un nou suflu companiei. În domeniul nostru de activitate e dificil să rămâi competitiv. E nevoie fie să atragi investiții constante, fie să consolidezi business-ul. După reintegrarea în economie ne concentrăm atenția spre consolidare”, a spus Florin Gliga, administrator special al Clujana.

Produsele Clujana sunt vândute în 14 magazine partenere din România. Societatea s-a extins în ultima perioadă prin patru noi showroom-uri și un magazin online: al doilea din Cluj-Napoca și primele unități din Sibiu, Oradea și Bistrița.

În această perioadă, Clujana și-a îmbunătățit marja pentru comercializarea produselor – până atunci vândute sub media pieței – iar profitul obținut a fost utilizat pentru finanțarea activității curente și creșterea producției.

Compania a redus ponderea serviciilor de tip lohn în cifra de afaceri, cooptând un designer pentru realizarea produselor sub brand propriu. În noiembrie 2019, veniturile provenite din vânzarea produselor Clujana au crescut cu 136% față de anul precedent. Comunicarea în rețelele sociale s-a făcut pe Facebook și Instagram.

“Pentru asigurarea stabilității și continuității brandului este necesar ca managementul Clujana să continue măsurile strategice adoptate în perioada de reorganizare: anticiparea tendințelor pieței și crearea unui produs competitiv, lansarea de noi colecții cu design modern, menținerea unui preț de vânzare crescut sau în acord cu nevoile de dezvoltare ale companiei și extinderea rețelei de magazine. Monitorizarea atentă și continuă a costurilor de producție și de funcționare este vitală pentru menținerea unei companii sănătoase și sustenabile”, se menționează în raport.

Clujana este controlată de Consiliul Județean (CJ) Cluj (93,4%), în acționariat fiind și Societatea de Investiții Financiare Oltenia (1,2%). Clujana a intrat în insolvență în 2018, la cererea sa, având de achitat 16 milioane lei, majoritatea la fisc. Fabrica de încălțăminte a fost înființată în 1911, de către familia Renner.

În anii '80, a ajuns cea mai mare de acest gen din estul Europei, cu 8.000 de angajați. Decăderea a început după Revoluție, iar în 1999 a fost decisă închiderea operațională a fabricii. Administrarea a fost preluată în 2003 de CJ. Ulterior, societatea a repornit producția, inițial în sistem lohn, apoi și cu producție proprie.

CITR este liderul pieței de insolvență din România, având 1.000 de proiecte gestionate. CITR administrează anual un patrimoniu de 650 de milioane de euro și distribuie anual 300 de milioane de euro creditorilor. Din anul acesta, CITR este o companie a grupului Impetum.   

 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

Loading...
Comenteaza