Clujeanul care gestionează 40 miliarde €: “Prioritatea, proiectele de infrastructură"

Clujeanul care gestionează 40 miliarde €: “Prioritatea, proiectele de infrastructură"
Marcel Boloș, alături de noul vicepremier, Raluca Turcan | Foto: Calea Europeană

Noul ministru al fondurilor europene, Marcel Boloș, are ca priorități proiectele de infrastructură și reducerea birocrației în accesarea banilor de la Uniunea Europeană.

„Prioritare sunt proiectele de infrastructură în mandatul meu. Sunt primele care ajută la dezvoltarea sustenabilă pe termen lung, fie că vorbim de proiecte de infrastructură rutieră sau de infrastructură de apă, canalizare. Avem în vedere pregătirea portofoliului de proiecte de infrastructură, astfel ca până în 2021 România să aibă deja proiectele pregătite şi să fim cu un pas înainte.

În programul de guvernare avem măsuri legate de simplificarea procesului şi de debirocratizarea instituţională. Simplificarea procedurală este aşteptată de toată lumea, să nu mai fie atât de stufoase aplicaţiile de finanţare. Trebuie să fim atenţi şi la debirocratizarea instituţională şi vom acţiona în această direcţie”, spune Boloș.

Acesta a menționat că un mare pericol este ca România să piardă 300 de milioane de euro destinați programului operațional regional (POR), în special sume alocate pentru proiectele de infrastructură la nivelul autorităților locale, dar și proiecte mari, precum autostrăzi, căi ferate, transport naval.

Fostul director al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV) Cluj o înlocuiește în funcție pe Roxana Mânzatu, care a fost schimbată odată cu instalarea noului guvern, Ludovic Orban. Bugetul acordat României în cadrul financiar multianual al Uniunii Europene 2014-2020 este de 39,8 miliarde de euro.

Comenteaza