Clujenii de la Firebyte Games aruncă acțiuni de 1 milion de euro în ringul bursier

Clujenii de la Firebyte Games aruncă acțiuni de 1 milion de euro în ringul bursier
Castle Siege, unul dintre cele opt jocuri majore create la Cluj

Firebyte Games, dezvoltator de jocuri video controlat de societatea de brokeraj BRK Cluj, va începe luni plasamentul privat premergător listării la bursă.

“Compania a intrat într-o fază accelerată de dezvoltare, astfel încât pentru următoarea perioadă nu intenţionează să acorde dividende, preferând ca profiturile realizate să contribuie la susţinerea ritmului de dezvoltare. Mai ales că faţă de veniturile operaţionale realizate în 2020 de 1,5 milioane, pentru 2021 ne-am propus venituri de peste 11 milioane”, a spus Ovidiu Stegaru, CEO al Firebyte Games, conform ZF.

Ulterior închiderii plasamentului, compania vrea ca listarea să aibă loc în 60 zile. Firebyte Games ar urma să fie prima companie de jocuri video de la Bursa de Valori București. Valoarea ofertei este de 1 milion de euro, iar banii vor fi utilizaţi pentru investiţii în cele două linii de business. Compania IT este controlată de BRK Cluj.

Din acţionariat face parte şi omul de afaceri Adrian Andrici. Prin plasamentul privat aceasta vrea să atragă de la investitori finanţare pentru dezvoltare și apoi să listeze acţiunile nou emise la BVB. Firebyte Games ar putea deveni prima companie din sectorul de jocuri video de la bursa locală. Compania îşi propune să atragă 1 milion de euro de la investitori pe care să îi utilizeze pentru două linii de afaceri.

Firebyte este specializată în dezvoltarea de jocuri video pentru dispozitive mobile și are în plan să strângă bani de la investitori şi să se listeze pe Piața AeRO pentru a-şi extinde echipa şi a începe expansiunea internaţională. Până acum echipa de la Cluj a dezvoltat opt jocuri proprii pentru telefonul mobil, având deja încheiate parteneriate cu unii dintre cei mai mari publisheri de jocuri video la nivel mondial.

Comenteaza