Clujenii de la TCI ridică un complex balnear de lux aproape de Turda

Clujenii de la TCI ridică un complex balnear de lux aproape de Turda

Asocierea condusă de constructorul clujean TCI Contractor General va ridica un complex balnear de 6 milioane de euro care va face concurență celui din Turda.

Municipiul clujean va avea concurență pe zona de turism balnear poate chiar din acest an, relatează portalul Inturda.ro. Băile sărate, simbolul orașului Ocna Mureș timp de aproape 100 de ani, renasc. Clădirea veche a fost dată în folosință în 1917 și prin activitatea ei a pus orașul pe harta europeană a stațiunilor balneoclimaterice până în anul 2000.

Primăria Ocna Mureș și Consiliul Județean Alba vor amenaja o bază de  tratament şi agrement, cu centre de sănătate, recuperare şi bazine cu apă dulce şi sărată. Investiția este estimată la șase milioane de euro și are termen de realizare anul 2021.

Baza de tratament și de agrement ar putea fi gata până la finalul acestui an, înainte de termenul oficial. Primăria Ocna Mureș a semnat contractul de 5,9 milioane de euro pentru revitalizarea băilor, bani alocaţi de administraţia locală şi de CJ Alba, fiecare cu 50%. Licitaţia a fost câştigată de asocierea TCI Cluj – Iasicon Iași.

"Aceste facilități pot crește gradul de incluziune socială și sunt de natură să contribuie la reducerea tendinței de migrație și de depopulare ce caracterizează orașele mici" susțin inițiatorii proiectului,  în memoriul de prezentare depus la Agenția pentru Protecția Mediului Alba.

Investiţia presupune construirea unui complex turistic cu spaţii cu destinaţii multiple, printre care bază de agrement, sală de fitness, restaurant, săli de tratament terapeutice, recuperare medicală, înfrumuseţare şi sănătate, magazin de echipamente şi produse balneare şi cosmetice, piscină, locuri de joacă pentru copii.

Bazinele exterioare vor avea 1.700 mp. În jurul lor vor fi amenajate spaţii verzi, cu arbuşti şi tufişuri. În perioada interbelică Ocna Mureş era a doua staţiune balneoclimaterică din România ca număr de turişti şi ca importanţă medicală, lucrările demarate o vor readuce pe harta turismului balnear din țară.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza