Clujenii în executare silită au acumulat restanţe de 275 de milioane la stat

Clujenii în executare silită au acumulat restanţe de 275 de milioane la stat
44.517 de persoane fizice din Cluj se aflau la finele lunii iunie în executare silită de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice pentru suma de 36,9 milioane de lei. În aceaşi situaţie se găseau 17.302 de persoane juridice, cu 239 de milioane.

Pentru a recupera restanţele datorate statului, instituţia a emis 16.491 de somaţii în valoare de 45,4 milioane de lei, a înfiinţat 7.945 de popriri, de 63,2 milioane, şi 22 de sechestre, de 1,4 milioane. Încasările efective s-au cifrat la 30 de milioane. 
 
Din activitatea de preluare a bunurilor, fiscul a obţinut 54.399 de lei, fiind preluate şi evaluate bunuri de 252.417 lei. În stoc au rămas bunuri de 385.863 de lei. Organele de control au efectuat 132 de acţiuni la 103 persoane juridice şi 29 la persoane fizice, cu 80 de inspectori fiscali, în urma cărora au atras venituri suplimentare la buget de 50 de milioane de lei.  
 
Încasările la bugetul de stat consolidat în iunie s-au ridicat la 283 de milioane de lei, cu 7 milioane în plus faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Intrările au fost peste din perioada corespunzătoare din 2015 la asigurările de şomaj, asigurările de sănătate, bugetul de stat (fără vamă) şi mai mici la asigurările sociale de stat.

Comenteaza