Clujenii învaţă cum să-şi investească banii

Clujenii învaţă cum să-şi investească banii
Clujenii interesaţi de investiţiile financiare au posibilitatea în aceste zile să participe la o serie de cursuri şi analize tehnice prezentate de casa de brokeraj X-Trade Brokers.




“Este un program cu profil educaţional, organizat la nivel naţional de XTB, prin care încercăm să aducem pieţele financiare cât mai aproape de români. Sunt nişte seminarii gratuite susţinute de către noi, dar pentru care în alte ţări se plătesc bani serioşi. Singurul nostru scop este să creştem nivelul de educare în domeniul investiţiilor financiare în România”, declară Victor Safta, directorul XTB.

Seminariile au loc astăzi şi mâine la hotelul Golden Tulip Ana Dome.

Potrivit declaraţiilor reprezentanţilor casei de brokeraj volumul tranzacţiilor pe pieţele financiare realizate de către români se menţine modest, iar de foarte multe ori investitorii mizează mai mult pe noroc decât pe analize.

În portofoliul companiei investitorii clujeni sunt însă printre cei mai importanţi, motiv pentru XTB are în vizor deschiderea unei sucursale, în 2011 şi la Cluj-Napoca.

X-Trade Brokers DM SA este o casă de brokeraj înfiinţată în Polonia, în anul 2002. În prezent, compania are sucursale în 19 ţări din Europa, Asia şi America Centrală. Pe piaţa din România, X- Trade Brokers s-a lansat oficial în februarie 2009 şi este autorizata de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM). Volumele lunare de tranzacţionare în România ating acum un miliard de euro (în marjă).
Comenteaza