Clujul are cele mai multe banchere în top management din România

Clujul are cele mai multe banchere în top management din România
Gabriela Nistor este director general adjunct - retail banking la BT | Foto: Banking News

Banca Transilvania (BT) Cluj are cele mai multe femei în conducerea executivă a unei societăți bancare din România.

Sectorul bancar românesc este în continuare dominat de bărbaţi la nivel de top management. Nicio bancă locală mare din top 10 nu are preşedinte sau director general o femeie, dar în boardurile primilor 10 jucători şi-au făcut loc 14 femei pe poziţii de director general adjunct, conform ZF.

BT, care a devenit în 2018 liderul pieţei bancare, are trei femei director adjunct: Luminiţa Runcan, care se ocupă de divizia de risc, Gabriela Nistor, responsabilă cu retailul şi Mihaela Nădăşan, care este din octombrie 2018 director adjunct - instituţii şi pieţe financiare. 

BCR, a doua bancă din sistem în România, are două femei în structura de conducere - Dana Demetrian şi Elke Meier. Pe primele locuri în topul activelor bancare din țara noastră se situează grupurile financiare BT, BCR și BRD.
 

Comenteaza