Clujul așteaptă 91 km noi de autostradă în acest an

Clujul așteaptă 91 km noi de autostradă în acest an

Noile autostrăzi care urmează să conecteze Clujul cu alte județe din Transilvania pe magistralele rutiere A3 și A10 contabilizează 91 km în anul pandemiei.

Anul acesta, în cel mai bun caz ar putea fi inaugurate trei tronsoane de 55 km în total şi se va putea circula pe autostradă de la Sibiu până la Cluj datorită finalizării lucrărilor pe Sebeş-Turda (A10), conform ZF. În România sunt în execuţie 172 km de autostradă, care vor fi inauguraţi, teoretic, până în 2023, alături de 57 km de drum expres pe traseul Craiova-Slatina.

Tot în Muntenia se pregătesc alte două mari proiecte – lotul dintre A2 şi Berceni al noii centuri în regim de autostradă a Capitalei – A0, care teoretic va demara în iunie, dar şi lotul cinci al A1 Piteşti-Sibiu, adică tronsonul de 30 km dintre Piteşti şi Curtea de Argeş.

În ultimii ani, sudul a fost complet ignorat de infrastructrura rutieră modernă. Singurul alt proiect la care se lucrează este drumul expres dintre Craiova şi Slatina. Premierul Ludovic Orban şi ministrul transporturilor, Lucian Bode, au participat luni la semnarea contractului de execuţie a secţiunii 5 Curtea de Argeş – Piteşti a Autostrăzii Sibiu – Piteşti.

„Ţinta guvernului este să finalizeze cât mai repede obiectivele aflate în execuţie. Avem în lucru 164 de km de autostradă. După ani de amânări, tergiversări şi blocaje, 2020 va fi anul Autostrăzii Sibiu - Piteşti“, a spus Bode.

Potrivit acestuia, bugetul în 2020 din fonduri europene nerambursabile la Ministerul Transporturilor (MT) este de 6,4 miliarde lei. „Dacă am finaliza toţi cei 164 de km de autostradă şi drumuri expres, ne-ar ajunge banii şi ne-ar mai şi rămâne din ce avem alocat în acest an“. 

Finalizarea tronsoanelor

A3 Ogra – Câmpia Turzii (lot 2) 18 km iunie 2020
A10 Sebeș - Turda (lot 1) 17 km noiembrie 2020
A10 Sebeș - Turda (lot 2) 24 km noiembrie 2020
A3 Suplacu – Borș  (lot 3) 2020
A3 Tg. Mureș - Ogra (lot 1) 4 km 2020
A3 Ogra – Câmpia Turzii (lot 3) 15 km 2020
A3 Comarnic – Brașov (lot 5) 6 km 2020

Sursa: MT

Comenteaza