Clujul bate capitala la preţurile apartamentelor

Clujul bate capitala la preţurile apartamentelor
Pentru a două lună consecutiv, Clujul este în faţa Bucureştiului în ceea ce priveşte preţurile medii publice ale apartamentelor de vânzare. Mai mult, diferenţa s-a mărit pe fondul creşterii accelerate a preţurilor din Cluj şi a unei luni de stagnare în capitală.

Apartamentele din Cluj au câştigat în septembrie, în medie, 35 euro/mp, ceea ce înseamnă o creştere de 3,27% faţă de august, conform indicelui agenţiei Blitz Imobiliare. Cele mai mari creşteri s-au înregistrat în rândul locuinţelor cu un grad redus de confort, de 1-2 camere, care se pretează pentru studenţi şi pentru familii tinere, accesibile creditării prin Prima Casă şi nu numai.

Clasamentul cartierelor din Cluj-Napoca este dominat de cartierele vechi, ele ocupând primele cinci poziţii. Zona Floreşti este în topul creşterilor procentuale deşi, ca valoare brută, creşterea este la nivelul unor cartiere din Cluj-Napoca, precum Mărăşti sau Zorilor, unde indicele a înregistrat măriri de preţuri de peste 50 euro/mp. În acelaşi timp apartamentele din cartierul Mănăştur au depăşit pragul psihologic de 1.000 de euro/mp, lucru previzibil că urmare a trendului crescător din ultimele luni.
 
„Acest val de creşteri de pe piaţă imobiliară clujeană poate fi justificat de perioada propice tranzacţiilor imobiliare, Clujul fiind în primul rând un centru universitar important, dar şi de accesul tot mai facil la creditare. 
 
Un alt aspect important este cel legat de ansamblurile imobiliare noi, construite în zone foarte bune ale oraşului, precum şi de revenirea în prin-plan a unui obicei din perioada de dinaintea crizei imobiliare: vânzarea apartamentelor încă din faza de proiect”,
susţine Gabriel Munteanu, marketing specialist al agenţiei.

Indicele Blitz este un instrument statistic imobiliar, ce prezintă valoarea medie a preţurilor publice, exprimată în euro/mp, pentru apartamentele de vânzare din Cluj.
 

Top preţuri pe cartiere în Cluj-Napoca

(septembrie 2015) 
 
1. Centru         1.265 euro/mp
2. Zorilor         1.173 euro/mp
3. Gheorgheni     1.161 euro/mp
4. Grigorescu     1.125 euro/mp
5. Mărăşti         1.123 euro/mp

Comenteaza