Breaking news Clujul dă lovitura la Bruxelles. Proiect-mamut: 350 milioane euro

Clujul dă lovitura la Bruxelles. Proiect-mamut: 350 milioane euro
Operatorul public de servicii din Cluj atrage fonduri de 700 de milioane de euro | Foto: CAS
Clujul dă lovitura la Bruxelles. Proiect-mamut de 350 de milioane de euro
Clujul dă lovitura la Bruxelles. Proiect-mamut de 350 de milioane de euro
Clujul dă lovitura la Bruxelles. Proiect-mamut de 350 de milioane de euro
Clujul dă lovitura la Bruxelles. Proiect-mamut de 350 de milioane de euro
Clujul dă lovitura la Bruxelles. Proiect-mamut de 350 de milioane de euro

Cel mai mare proiect pe fonduri europene al unui operator de servicii din România. Compania de Apă Someș (CAS) va primi sute de milioane de euro pentru a construi cea mai lungă aducțiune de apă din România, de 164 km, pe teritoriile județelor Cluj și Sălaj.

“Până acum noi am avut patru proiecte majore finanțate din bani europeni, în valoare de 330 de milioane de euro, însă acesta, finanțat prin intermediul Programului Operațional Infrastructura Mare (POIM), le depășește pe toate la un loc, fiind de 350 de milioane.

Acesta va include practic localități urbane și rurale din cele două județe, fiind predominant însă pentru mediul rural. Este cea mai mare finanțare europeană acordată unui operator de servicii din România. Proiectul este imens: va necesita organizarea a peste 30 de licitații internaționale”, a declarat Lucian Croitoru, manager de comunicare al CAS Cluj-Napoca.  

Magistrala de apă care conectează toate satele

Proiectul vizează racordarea la apă și canalizare a tuturor locuitorilor din aria urbană deservită și include extinderea rețelelor de apă în cât mai multe localități rurale, respectiv a rețelelor de canalizare în aglomerările rurale de peste 2.000 de locuitori. Acesta va asigura posibilitatea de conectare ulterioară a cât mai multor localități rurale la un sistem centralizat, evitându-se vulnerabilitatea sistemelor locale la efectele schimbărilor climatice.

Alți 400 km de aducțiuni vor reprezenta ramificații ale rețelei principale Cluj - Sălaj, astfel încât să se asigure o acoperire cât mai mare a ariei regionale. Dintre cei 1.200 km de rețele noi care constituie obiectivul al proiectului se preconizează înființarea de rețele noi de alimentare cu apă în 100 de localități rurale din cele două județe, respectiv înființarea de rețele de canalizare în nouă aglomerări rurale cu peste 2.000 de locuitori. Se vor construi patru stații de epurare în mediul rural.

Clujul stă cel mai bine la canalizare în România  

Investițiile din cadrul POIM 2014-2020 se vor derula în perioada 2018-2023, iar după finalizarea acestora, în principal a aducțiunii Cluj - Sălaj și a ramificațiilor ei, se preconizează o nouă etapă de extindere accelerată a ariei deservite, pe măsură ce localitățile din apropierea aducțiunii se vor lega la noua magistrală.

O mare parte din infrastructura gestionată de CAS este nouă sau modernizată prin patru proiecte majore de investiții ce au beneficiat de cofinanțare europeană (MUDP, ISPA, SAMTID și POS Mediu) de 330 de milioane de euro, din care 75% sume nerambursabile.

Județul Cluj are cel mai mare procentaj de populație racordată la un sistem de canalizare la nivel național, acesta ajungând la 68%. Investițiile s-au realizat cu fonduri europene, credite bancare și contribuția Consiliului Județean, acționar majoritar al operatorului de apă și canalizare. CAS a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri de 181 milioane de lei, în creștere cu 2,2% față de 2016.

Până în 2020, afacerile sale vor crește la 190 milioane. Compania deservește trei județe (Cluj, Sălaj, Mureș), opt municipii și orașe (Cluj-Napoca, Zalău, Șimleu Silvaniei, Jibou, Cehu Silvaniei, Dej, Gherla și Huedin) și 240 de localități rurale, printr-o infrastructură compusă din 3.485 km de aducțiuni și rețele de alimentare cu apă și 1.463 km de colectoare și rețele de canalizare, 37 de surse de apă, 41 de stații de epurare.

Comenteaza