Clujul domină producția de medicamente în România

Clujul domină producția de medicamente în România

Fabrica Terapia Cluj-Napoca este cel mai mare producător de medicamente din țară, cu afaceri anuale de 153 de milioane de euro.

Conform Anuarului de Business al României - ZF, primii cinci producători locali de medicamente au avut venituri de 1,9 mld. lei în 2019 şi au 10% din vânzările totale. Vânzările totale de medicamente în țară s-au ridicat la 17,8 miliarde de lei în 2019, potrivit companiei de cercetare de piaţă Cegedim.

Terapia este cel mai mare producător local, cu afaceri de 736 milioane de lei anul trecut, în uşoară creştere faţă de 2018. Pe al doilea loc se plasează Zentiva, cu 559 milioane, urmat de Antibiotice Iaşi, cu 390 milioane. Clasamentul primilor cinci jucători este completat de Sandoz, fabrica elveţienilor de la Novartis, şi Biofarm.

Cele cinci fabrici angajează 3.500 de persoane în fabrici, iar în perioada stării de urgenţă au continuat să funcţioneze, fiind printre puţinele business-uri care au produs în perioada de restricţii de deplasare. 2019 a adus în prim-plan producţia locală de medicamente în câteva tranzacţii care au mai mişcat piaţa, după ce în ultimii ani nu au mai fost astfel de investiţii.

Zentiva Group a cumpărat compania românească de suplimente Solacium de la A&D Pharma. Tot Zentiva a preluat operaţiunile din Europa Centrală şi de Est ale companiei Alvogen, inclusiv fabrica Labormed București.

Comenteaza