Clujul, în topul insolvențelor după primele șapte luni ale anului. Câte firme din județ au apelat la această procedură

Clujul, în topul insolvențelor după primele șapte luni ale anului. Câte firme din județ au apelat la această procedură
| Foto: tpa-group.ro

Numărul firmelor insolvente din Cluj după primele șapte luni din 2023 a scăzut cu peste 30% față de aceeași perioadă a anului trecut. 

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a scăzut cu 5,44% în primele şapte luni din 2023, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 3.718 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Clujul, în topul insolvențelor

Cele mai multe firme şi PFA intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 729, în creştere cu 9,95% faţă de perioada ianuarie-iulie 2022.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele: Bihor, cu 315 insolvenţe (minus 5,97%), Cluj - 195 (minus 31,34%), Constanţa - 180 (plus 20,81%) şi Timiş - 177 (minus 4,32%).

Cele mai puţine insolvenţe s-au consemnat în judeţele Botoşani - 11 (minus 45%), Covasna - 14 (minus 22,22%) şi Harghita - 15 (minus 16,67%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.036 (plus 0,88% comparativ cu primele şapte luni din 2022), construcţii - 735 (minus 3,92%) şi industria prelucrătoare - 426 (minus 16,14%). 

Comenteaza