Clujul intră în topul falimentelor

Clujul intră în topul falimentelor
Judeţul a avansat pe poziţia a cincea în clasament, conform unui studiu al companiei Coface. Mulţi dintre investitorii locali au intrat în insolvenţă pentru a scăpa de datorii.

Dacă la finele primului trimestru din 2011 Clujul ocupa locul 10 în clasamentul judeţelor cu cele mai multe societăţi intrate în insolvenţă, anul acesta a intrat în Top 5, cu 208 cazuri, conform unui studiu al companiei Coface. Mulţi dintre investitorii locali au preferat calea insolvenţei pentru a-şi reduce din datoriile acumulate, susţin reprezentanţii acestora.

Cu toate că numărul insolvenţelor în primul trimestru al anului s-a majorat doar cu 28 faţă de aceeaşi perioadă din 2011, Clujul a avansat cinci locuri în acest top, cu 208 agenţi economici. Prima poziţie este ocupată de capitală, cu 385 de insolvenţe, urmată de judeţele Argeş (375), Dolj (324) şi Arad (254), cu menţiunea că ultimul a ajuns aici de pe locul 23 din trimestrul I al anului trecut. Coface a realizat studiul privind evoluţia numărului de falimente în România luând în calcul cazurile înregistrate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Prin denumirea generică de falimente au fost luate în considerare toate cazurile de insolvenţă înregistrate: companii pentru care s-a deschis o procedură de faliment (generală sau simplificată), aflate în reorganizare judiciară sau pentru care a fost închisă procedura de faliment, potrivit Coface.

Repartiţia pe zone geografice a cazurilor de insolvenţă din primul trimestru din 2012 relevă faptul că pe primul loc se află regiunile Sud - 995 de agenţi economici (22%), Nord-Vest - 762 (17%) şi Sud-Est - 526 (12%). Judeţele care au înregistrat o creştere masivă a insolvenţelor comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior sunt Arad, Mureş (triplare) şi Dâmboviţa (dublare), iar cele cu scăderi mari sunt Braşov, Constanţa, Iaşi, Botoşani, Harghita şi Covasna (contracţie medie de
-74%). Toate regiunile au înregistrat scăderi ale insolvenţelor faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. "Contracţia este prima dată una cu caracter generalizat, pentru toate sectoarele de activitate. Atribuim tendinţa insolvenţelor unor factori structurali, precum scăderea numărului de persoane juridice active în ultimii trei ani, efectului de bază ridicat din anul anterior şi filtrarea firmelor mai puţin competitive în perioada recesiunii economice. Sub spectrul ultimelor tendinţe, ne putem aştepta la o contracţie semnificativă a insolvenţelor pentru anul curent", a precizat Iancu Guda, analist macroeconomic la Coface România.

4.414 companii româneşti au intrat în faliment în primele trei luni, în scădere cu -34,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Comerţul, construcţiile, transporturile, hotelurile şi restaurantele au fost cele mai afectate sectoare la nivel naţional. Domeniul construcţii a înregistrat 645 de insolvenţe, în scădere cu -40% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Sectoarele care au înregistrat cea mai mare scădere a insolvenţelor sunt industria metalurgică (-49,4%), industria de maşini şi echipamente (-52,7%), sănătate şi asistenţă socială (-50%). În fiecare trimestru, Coface publică evaluările sale de risc de ţară pentru 157 de state, pe baza comportamentului de plată al companiilor. Iniţiatorul studiului este lider mondial în asigurările de credit şi a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 1,6 miliarde de euro. Coface are 4.600 de angajaţi în 66 de ţări şi este o subsidiară a grupului Natixis, al cărui capital social era în 2011 de 16,4 miliarde de euro.

Cum au scăpat investitorii de datorii

"Situaţia la Cluj este diferită faţă de cea naţională: comerţul merge bine aici, iar piaţa hotelieră are nevoie de personal. Anul trecut au intrat în insolvenţă mai ales firmele mici, în acest an - îndeosebi marile companii. Explicaţia este că ultimele aveau mai multe resurse, iar băncile le-au mai păsuit, însă în ultima perioadă aceste companii au preferat să îşi declare insolvenţa sau falimentul pentru a scăpa de datorii şi de creditele la bănci. N-au avut ce să mai facă, le-a venit scadenţa. Mai ales companiile care au avut multe active, precum cele din construcţii, au renunţat la ele pentru că oricum nici nu mai puteau să continue proiectele, dar nici nu mai puteau închiria clădirile, aşa că au preferat să le piardă", consideră Adrian Coroian, preşedinte al Ligii Întreprinzătorului Român Cluj.

Băncile presează marile companii

Cele mai multe companii intrate în insolvenţă sub supravegherea Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR) Cluj, liderul naţional în domeniu, provin din construcţii şi imobiliare (Alia Imobiliara Bucureşti, Concefa Sibiu, Euroconstruct Timişoara, ICIM Arad, Edilitar Mancini, Amarad), comerţ (Piritex, Elanko, Can Serv, Corsa - House of Art) şi producţie (Romplumb, Europroducts, Veritas Panciu, Adya Metal). Conducerea CITR se aşteaptă la creşterea insolvenţelor la companiile mari şi mijlocii, din imposibilitatea respectării graficelor de reeşalonare a creditelor şi lipsa de capital, pe fondul scăderii generale a vânzărilor în contextul crizei economice. "Băncile tind să aibă o atitudine îndreptată spre insolvenţă, nemaifiind dispuse să reeşaloneze la infinit creditele neperformante", a declarat Radu Lotrean, coordonator al departamentului de ofertare al CITR.

Top insolvenţe
(trim. I 2012/2011)

1. Bucureşti 385 594
2. Argeş 375 313
3. Dolj 324 637
4. Arad 254 95
5. Cluj 208 190

Sursa: Coface

Firme active
(mai 2012)

1. Bucureşti 186.713
2. Cluj 46.179
3. Timiş 39.787
4. Constanţa 36.989
5. Bihor 34.138

Sursa: ONRC

 

Înmatriculări
(ian.-mai 2012/2011)

1. Bucureşti 8.150 8.843
2. Cluj 3.183 2.434
3. Dolj 2.354 1.917
4. Iaşi 2.587 2.253
5. Bihor 2.293 2.170

Sursa: ONRC

 

Suspendări
(ian.-mai 2012/2011)

1. Bucureşti 865 1.212
2. Braşov 772 406
3. Bihor 580 380
4. Cluj 572 378
5. Constanţa 514 438

Sursa: ONRC

 

 

Comenteaza