Clujul, locul doi pe ţară. La preţul locuinţelor

Clujul, locul doi pe ţară. La preţul locuinţelor
Preţurile apartamentelor din Cluj-Napoca, exprimate în euro, au scăzut uşor în primul semestru. În realitate, comparativ cu semestrul al doilea din 2011, preţurile au crescut cu 2%, din cauza evoluţiei cursului valutar, arată analiştii de la Darian.

Apartamentele din Cluj-Napoca au continuat să se ieftinească în primele şase luni ale celui de-al patrulea an de criză, dar sunt cele mai scumpe din oraşele din România, potrivit analizei semestriale a companiei de consultanţă Darian. Clujul e depăşit în "lista de preţuri" doar de Capitală.

Preţul de vânzare al apartamentelor vechi din Cluj-Napoca a ajuns în primul semestru al acestui an la o medie de circa 965 de euro/mp, în scădere cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, relevă datele companiei de consultanţă pentru evaluare Darian. "Se observă totuşi o încetinire a declinului deoarece comparativ cu a doua jumătate a anului trecut, preţurile au fost cam la acelaşi nivel, scăderea fiind de doar 1%", arată analiza semestrială a companiei.

"O particularitate a acestei perioade este aceea că deşi apartamentele au cunoscut o scădere continuă de la începutul perioadei de criză, variaţia puternică euro/leu din ultima perioadă a facut însă ca în majoritatea cazurilor, pentru românul plătit în moneda naţională, apartamentele să fie de fapt mai scumpe", a explicat Adrian Crivii, preşedintele companiei de evaluare. În consecinţă, comparativ cu al doilea semestru din 2011, preţurile apartamentelor din Cluj-Napoca au crescut de fapt cu aproximativ 2%. În zona ultracentrală, preţul mediu pe metrul pătrat a fost de 1.075 de euro, în cartierele Gheorgheni, Grigorescu s-a situat la 920 de euro/mp, iar în Zorilor a fost de 933 de euro/mp.

La nivel naţional, în semestrul 1 din 2012, preţul mediu de tranzacţionare al apartamentelor vechi a fost mult sub cel înregistrat în Cluj-Napoca: aproximativ 704 euro/mp, în scădere cu aproximativ 2% faţă de semestrul 2 din 2011 şi cu aproximativ 4% comparativ cu aceeaşi perioada a anului trecut. Cele mai scumpe apartamente sunt în Bucureşti, unde preţul mediu a fost în semestrul I din 2012 de 968 euro/mp, potrivit datelor Darian. În ceea ce priveşte apartamentele noi, acestea s-au situat aproximativ la acelaşi nivel cu cel din semestrul 2 2011, respectiv 986 euro/mp.

"Clujul rămâne în continuare în topul oraşelor de provincie în ceea ce priveşte preţurile apartamentelor deoarece, după Capitală, Clujul continuă să fie oraşul cu cea mai mare putere de cumpărare, cererea pentru apartamente fiind în continuare ridicată. După cum s-a văzut în ultimii ani principalele investiţii cu excepţia Capitalei s-au îndreptat înspre Cluj", a transmis Cătălin Novac, analist în cadrul Departamentului Managementul Evaluării şi Analiză al Darian. În semestrul al doilea preţurile vor continua să meargă în jos, dar în ritm mai lent. "Preţurile vor scădea mult mai puţin decât în ultimii patru ani, când reducerile au fost destul de drastice, cu precădere în prima parte a crizei. Aşadar, scăderile vor fi mult mai mici, de ordinul sutelor de euro pentru un apartament. Există oraşe pentru care scăderea s-a oprit, existând posibilitatea să asistăm chiar la primele creşteri", a completat Novac.

Până în toamnă, stocul de apartamente din Cluj creşte cu aproape 1.000 de unităţi locative, potrivit datelor consultanţilor de la Coldwell Banker Transilvania, care au luat în calcul ansamblurile aflate în lucru în ultima perioadă şi care urmează să fie finalizate în acest al doilea semestru din 2012. Nevoia de apartamente este confirmată de investitorii în domeniul rezidenţial, care susţin că înregistrează tranzacţii în Cluj. "Am decis să nu vindem apartamente până când nu vom fi mai avansaţi cu lucrările. Piaţa imobiliară este dificilă în această perioadă, dar, din interesul pe care l-am văzut, cred că dacă am scoate acum la vânzare locuinţe, 10-15 cumpărători s-ar găsi aproape imediat", a menţionat Zsolt Stancovici, director general al Gimarom Imobile, care are în lucru un imobil de 90 de apartamente pe Calea Dorobanţilor.

În proiectul vecin, aproape jumătate din apartamentele realizate au fost deja vândute, potrivit constructorilor de la Transilvania Construcţii, dezvoltator al blocului de 110 apartamente. "Am închis lucrările, iar cu vânzările ne apropiem de 50%. Considerăm că suntem la un nivel bun, nu avem motive să ne grăbim să vindem", a precizat Mircea Timofte, preşedintele Consiliului de Administraţie al Transilvania Construcţii. Preţurile de vânzare se învârt în jurul a 1.000 de euro/mp.

 

Comenteaza