Clujul, pe lista scurtă a Hidroelectrica pentru învățământul dual

Clujul, pe lista scurtă a Hidroelectrica pentru învățământul dual

Județul Cluj face parte dintre cele selectate de Hidroelectrica în cadrul primelor parteneriate realizate de societatea de stat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământ dual.

”Formarea unui specialist în domeniul hidroenergetic implică o perioadă îndelungată de pregătire teoretică și practică. Este un domeniu cu multe provocări, dar în care se pot construi cariere frumoase și stabile. Dorim să fim parteneri de pregătire pentru tinerii implicați în acest proiect, însă nu ne vom limita doar la asta. La momentul potrivit le vom oferi oportunitatea de a intra în echipa noastră, în meseriile pentru care s-au pregătit”, a declarat Bogdan Badea, președintele Directoratului Hidroelectrica.

Societatea a aprobat, în anul 2019, la Adunarea Generală a Acționarilor, implicarea sa în susținerea învățământului dual, prin înființarea a șapte clase în cele șapte zone în care societatea are sucursale.

Decizia este una strategică și vizează asigurarea personalului calificat pentru acoperirea necesarului de posturi în domeniile de activitate specifice Hidroelectrica. Sumele alocate susținerii elevi înscriși la forma de învățământ dual pentru un ciclu de trei ani școlari (din 2020 în 2023) se ridică la 3,3 milioane de lei.

Alegerea partenerilor instituționali din învâțământ s-a făcut în corelare cu numărul de angajați ai sucursalei din exploatarea centralelor hidroelectrice și cu vârsta medie a angajaților, necesitățile de întinerire a personalului în fiecare sucursală, pornind de la estimările privind pensionarea în 2023.

Au fost analizate și rezultatele școlare/ experiența instituțiilor de învățământ, precum și pregătirea cadrelor didactice și modulele de specialitate. Hidroelectrica și-a îndreptat atenția către șapte instituții de învâțământ, acreditate sau în curs de  acreditare, care pregătesc elevi în principalele meserii din exploatarea centralelor hidroenergetice (electrician și mașinist).

Școlile selectate

• Liceul Tehnologic Vasile Sav Roman (44 km de Piatra Neamț) - Sucursala Bistrița
• Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea - Sucursala Vâlcea
• Colegiul Tehnic Energetic Cluj-Napoca sau Traian Vuia Oradea - Sucursala Cluj
• Liceul Ferdinand I Curtea de Argeș (necesită acreditare) - Sucursala Curtea de Argeș
• Liceul Tehnologic Sebeș și/sau Independența Sibiu - Sucursala Sebeș
• Liceul Domnul Tudor Drobeta (necesită acreditare) - Sucursala Porțile de Fier
• Colegiul Național IC Brăteanu Hațeg (necesită acreditare) - Sucursala Hațeg

Primul contract, semnat pentru Vâlcea, presupune calificarea tinerilor, pe parcursul a trei ani de studii, în domeniile electrician aparate, echipamente electrice și energetice, electromecanic utilaje și instalații industriale.

Pe durata celor trei ani de studiu, Hidroelectrica va acorda burse de 500 lei/lună pentru fiecare elev înscris, va asigura examinarea de medicina muncii și analizele medicale în vederea efectuării stagiilor de practică în cadrul obiectivelor hidroenergetice, va pune la dispoziție echipament de lucru și de protecție.

Societatea este lider în producția de energie electrică și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în sistemul energetic național, fiind o companie vitală pentru un sector strategic cu implicații în siguranța națională.

Comenteaza