Clujul, pe locul 4 în topul național al insolvențelor în prima lună din 2022

Clujul, pe locul 4 în topul național al insolvențelor în prima lună din 2022
| Foto: tpa-group.ro

23 de companii din județul Cluj au intrat în insolvență în luna ianuarie.

Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut cu 33,54% în ianuarie 2022, comparativ cu prima lună din anul anterior, fiind înregistrate 422 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 74, în creştere cu 23,33% faţă de ianuarie 2021, când au fost consemnate 60 de insolvenţe.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Timiş, cu 33 de insolvenţe (plus 106,25%), Bihor - 29 (plus 20,83%), Cluj - 23 (minus 14,81%) şi Ilfov - 23 (plus 43,75%).

Cele mai puţine insolvenţe s-au înregistrat în judeţele Caraş-Severin - una (minus 83,33% comparativ cu ianuarie 2021), Harghita - una (la fel ca în prima lună din 2021) şi Gorj, Giurgiu, Neamţ, câte două (stagnare), Dâmboviţa şi Bacău, câte două (minus 60%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe a fost consemnat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 89 (plus 11,25%), în construcţii - 82 (plus 86,36%), industria prelucrătoare - 48 (plus 4,35%) şi transport şi depozitare - 46 (plus 84%).

Comenteaza