Clujul, pe primul loc în România la prețul locuințelor

Clujul, pe primul loc în România la prețul locuințelor

Municipiul Cluj-Napoca se află pe primul loc pe țară, la finalul lunii august, în privința prețurilor la apartamente, conform agenției Blitz România.  

Aceasta a precizat că după un început de an cu o creștere accelerată în primul trimestru de 11% la nivel de dinamică a cererilor față de aceeași perioadă din 2019, incertitudinea din piață și restricțiile impuse de autorități au determinat ca al doilea trimestru să fie marcat de scăderea numărului de cereri de tranzacționare cu până la 70%.

În august, însă, cererea a crescut cu 15% față de prima lună a anului. Începând cu finalul lunii mai, piața imobiliară și-a reluat tendința pozitivă, cu revenirea nivelului de cereri la unul similar cu cel al lunii martie.

“Din iunie am înregistrat o revenire a dinamicii cererilor la un nivel ușor peste februarie, iar în iulie, cu toată perioada de concedii specifice sezonului estival, a continuat trendul de creștere, nivelul de activitate atingându-l pe cel de dinaintea instaurării pandemiei.

Vânzările noastre din primele opt luni ale acestui an au depășit 1,5 milioane de euro, față de 1,4 milioane de euro în perioada similară a anului precedent”, a declarat Cătălin Priscorniță, CEO al agenției imobiliare.

Prețurile apartamentelor au revenit pe creștere începând din iulie. Blitz consemnează că, la final de august, Cluj-Napoca se afla pe primul loc, cu o medie a prețurilor peste media națională (1.811 euro/mp), urmat de București (1.357 euro/mp), Timișoara (1.293 euro/mp), Constanța (1.234 euro/mp), Brașov (1.197 euro/mp).

Comenteaza