Clujul se pregăteşte de invazia turcească GALERIE FOTO

Clujul se pregăteşte de invazia turcească GALERIE FOTO
Meciul de Champions League dintre CFR Cluj şi Galatasaray Istanbul va aduce aici numeroşi suporteri ai echipei vizitatoare, susţine Vasile Vita, consulul Turciei la Cluj şi totodată finanţator al echipei feroviare.

"Există în România un fan club Galatasaray, iar alţi suporteri vor veni prin intermediul Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci în ţara noastră. Le pregătim acestora un program special, vom organiza şi o întâlnire cu fanii lui Galatasaray înaintea meciului. În Cluj este un restaurant cu specific turcesc pe strada Iuliu Maniu, dar mai sunt şi alţi investitori turci care au avut asemenea iniţiative", a declarat consulul.

Oamenii de afaceri din această ţară au sărbătorit miercuri seară, la hotelul City Plaza din Cluj, ziua naţională a Turciei.

Potrivit statisticilor oficiale, valoarea schimburilor comerciale dintre cele două ţări a fost anul trecut de 7 miliarde de dolari, iar în primele opt luni ale acestui an, de cinci miliarde de dolari. Anul trecut, 400.000 de români au vizitat acest stat.

Turcia este în prezent cea de-a şasea putere economică e Europei şi a înregistrat anul trecut o creştere economică de 8,5%, a doua la nivel mondial.

Comenteaza