Clusterul IT din Cluj face reclamă creierelor clujene în Canada şi vrea să devină unul dintre cei mai credibili furnizori de IT din Europa de Est

Clusterul IT din Cluj face reclamă creierelor clujene în Canada şi vrea să devină unul dintre cei mai credibili furnizori de IT din Europa de Est
Clusterul de tehnologia informaţiei din Cluj vinde creierele clujene în Canada. Membrii clusterului urmăresc să încheie parteneriate comerciale în Canada, una dintre pieţele cu potenţial major pentru firmele de IT clujene.

Membrii clusterului s-au întâlnit cu oameni de afaceri din regiunea Quebec, ca parte a misiunii comerciale a delegaţiei canadiene în România, obiectivul principal al vizitei fiind promovarea externă a clusterului şi a competenţelor firmelor de IT membre în cluster şi identificarea de proiecte cu parteneri comerciali în Canada.

Printre membrii participanţi la întâlnire din partea delegaţiei canadiene au fost reprezentanţi ai opt firme din industria IT&C şi un reprezentant al Guvernului din Quebec.

„Întâlnirea a făcut posibilă cunoaşterea domeniilor specifice de activitate atât a firmelor canadiene cât şi a firmelor din cadrul Cluj IT Cluster şi a facilitat stabilirea unor relaţii de colaborare viitoare între acestea. Acţiunea face parte din strategia clusterului de a promova pe plan extern competenţele de IT prezente la Cluj-Napoca, iar astfel de întâlniri, cu reprezentanţi străini ai mediului de afaceri, vor fi organizate frecvent", a declarat într-un comunicat de presă Andrei Kelemen, directorul executiv al Cluj IT Cluster.

Reuniunea dintre membrii Cluj IT Cluster şi delegaţia canadiană a avut loc la sediul Universităţii Tehnice Cluj-Napoca. „Industria IT din Quebec este unul din pilonii creşterii economice din regiunea noastră şi angajează peste 170.000 de oameni în peste 7.300 de firme. Expertiza industriei ICT din Quebec este deja recunoscută pe plan mondial. Avem companii dinamice în telecomunicaţii, în servicii IT şi dezvoltare de software, în domeniul digitial, în microelectronică şi fotonică. Suntem, evident, interesaţi de extinderea colaborărilor, a parteneriatelor şi oportunităţilor de afaceri cu firme din România, în special pe zona de IT, motiv pentru care am şi venit la Cluj", a declarat conducătorul delegaţiei canadiene, Anis Ouanes, Directorul Oficiului pentru Europa Centrală şi de Est din cadrul ministerului canadian de relaţii internaţionale, al francofoniei şi comerţului exterior.

Cluj-Napoca este în prezent centrul de IT din România cu cel mai mare volum de exporturi de servicii IT, principalele pieţe externe fiind Statele Unite, Germania, Marea Britanie, Canada, dar şi state precum Austria, Franţa, Elveţia, Ţările Scandinave, Japonia, China sau Coreea de Sud, iar până în 2017, Cluj IT Cluster urmăreşte să devină unul dintre cei mai credibili furnizori din Europa de Est.

„Extinderea prezenţei pe pieţele internaţionale, prin creşterea competitivităţii şi prin produse şi servicii inovatoare, este unul dintre principalele obiective ale Cluj IT Cluster. În acest sens, suntem foarte activi în promovarea capabilităţilor membrilor şi în urmărirea şi generarea de proiecte internaţionale", a încheiat Alexandru Tulai, preşedintele Cluj IT Cluster, prezent la eveniment.

 

Cluj IT este o asociaţie de tip cluster inovativ, înfiinţatǎ în octombrie 2012, având ca membri 27 de companii de IT, 2 instituţii de învăţământ superior, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca şi Universitatea Babeş-Bolyai, 7 instituţii publice şi organizaţii catalizator.

Cluj IT Cluster este o iniţiativă de business cu scopul de a creşte competitivitatea în IT, de a face mai vizibilă şi mai atractivă industria IT din România, respectiv de a poziţiona Clujul ca un hub regional IT inovator. Clusterul are susţinerea guvernului şi a autorităţilor locale, care consideră Cluj IT o iniţiativă de importanţă naţională.

 

Comenteaza