Companiile de la bursă migrează din piaţa Deal pe cea principală

Companiile de la bursă migrează din piaţa Deal pe cea principală
Ponderea pieței principale a ajuns în acest an la un maxim de 84% din totalul tranzacțiilor efectuate la Bursa de Valori București (BVB), fără a lua în calcul ofertele publice, cel mai mare nivel din 2012 până în prezent.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Dacă în 2012 ponderea tranzacțiile realizate pe piața principală era de 62%, în anii următori acest indicator s-a îmbunătățit ca urmare a noilor mecanisme implementate de BVB, cum ar fi noi tipuri de ordine, noi faze ale pieței, mecanisme diferențiate de descoperire a prețului în funcție de caracteristicile instrumentelor financiare.
 
„Creșterea ponderii tranzacțiilor realizate pe piața principală reflectă o îmbunătățire a calității pieței prin intensificarea tranzacțiilor executate direct în bursă. În acest context, se poate vorbi de o mai mare relevanță a prețului de referință cu impact imediat asupra evaluării companiilor listate la bursă. Asistăm, așadar, la o tendință de maturizare a pieței de capital românești și la intensificarea activității de tranzacționare”, a declarat Lucian Anghel, președintele BVB.
 
În ultimii ani se constată o migrare a tranzacțiilor negociate, care au loc în piața Deal, spre piața principală a BVB. Ca efect, ponderea tranzacțiilor realizate pe piaţa deal a scăzut de la 38% în 2012 la 16% în acest an și a ajuns la minimul perioadei analizate.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .