Concedierile de la ANAF. Ce spune Teodorovici

Concedierile de la ANAF. Ce spune Teodorovici

Un proiect de act normativ pus în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor anunţă reducerea a circa 4000 de posturi din 21 de ministere şi din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Consiliul Naţional al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Finanţe a reacţionat, anunţând că sistemul fiscal are un deficit de aproximativ 3700 de funcţionari publici, generat de lipsa angajărilor de aproximativ 7 ani.

„Am şi întrebat şi confirmat cu preşedintele Consiliului Naţional respectiv. E un subiect depăşit, pentru că am avut o discuţie cu colegii din sindicate şi lucrurile sunt în regulă. Singurul mesaj din partea mea a fost sprijinul întregii echipe ANAF, sprijin în sistemul IT, cu servere, pentru tot personalul. Lucrurile s-au clarificat între cele două părţi sindicale şi MFP”, a spus ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, care, potrivit Mediafax, a mai a declarat, joi, că din ANAF nu vor fi concediaţi oameni, urmând să dispară doar posturile blocate, 

Proiectul propune modificarea actelor normative care reglementează organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Justiţiei, Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerului Tineretului şi Sportului, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerului Mediului, Ministerului Transporturilor, Ministerului Educaţiei Naţionale, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Ministerului Economiei, Ministerului Energiei, Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Turismului, Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ministerului Cercetării şi Inovării, Ministerului Apelor şi Pădurilor, Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Comenteaza