Update Consiliul Concurenței îi dă undă verde lui Vuza să cumpere Oltchim. Trebuie să scoată banii într-o lună

Consiliul Concurenței îi dă undă verde lui Vuza să cumpere Oltchim. Trebuie să scoată banii într-o lună
Ștefan Vuza trebuie să facă rost de 127 de milioane de euro ca să preia activele dorite | Foto: SCR

Consiliul Concurenței din România (CCR) a autorizat tranzacţia prin care societatea Chimcomplex, controlată de omul de afaceri Ștefan Vuza, preia active de la Oltchim SA Râmnicu Vâlcea.

Chimcomplex SA face parte din grupul industrial român Serviciile Comerciale Române (SCR), controlat de omul de afaceri Ștefan Vuza, şi activează exclusiv în domeniul fabricării de produse chimice. Oltchim, important producător din industria chimică românească, a intrat în procedura de insolvenţă în ianuarie 2013, fiind administrat de un consorţiu de administratori judiciari.

Activele achiziționate de Chimcomplex SA reprezintă terenuri şi clădiri (atât finalizate, cât și investiţii în curs de execuţie), drepturi de proprietate intelectuală, precum şi alte bunuri mobile reprezentând, în principal, utilaje, echipamente, tehnologii şi alte bunuri similar utilizate, în prezent, de Oltchim în procesele de producție.

Aceste active pot fi folosite la fabricarea diferitor produse chimice și la activități conexe acestora (producția, furnizarea și distribuția de utilități și materii prime, transport prin vagoane de cale ferată). Decizia de autorizare a concentrării economice va fi publicată pe site-ul CCR după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

Aprobarea de la Consiliul Concurenței, exploatată electoral

Vânzarea activelor Oltchim se apropie de final, cumpărătorul urmând să plătească prețul stabilit prin contract în termen de 20 de zile lucrătoare, respectiv până la 17 decembrie, a precizat Ministerul Economiei. Deși tranzacția încă nu s-a finalizat, demersul este prezentat în mod pompos.

"Se încheie un proiect reușit de reoganizare judiciară a combinatului chimic prin integrarea unui nou model de business în cadrul Chimcomplex, prin angajarea a 1.250 de angajați și prin dezvoltarea capacităților de producție achiziționate. Finalizarea și implementarea tranzacției reprezintă dovada reală a faptului că o societate comercială aflată în reorganizare judiciară poate fi redată circuitului economic".

"Sunt mândru și onorat de faptul că în timpul mandatului meu de ministru al economiei industria românească a repurtat două succese majore: salvarea Șantierului Naval de la Mangalia și salvarea Oltchim.

Faptul că tranzacția activelor și securizarea a peste 1.200 de angajați ai Oltchim reprezintă un succes al ministerului, dar mai ales al guvernului și al întregii țări, pentru că Oltchim reprezintă mai mult decât un combinat chimic, mai mult decât un obiectiv strategic, reprezintă un punct de sprijin pentru economia locală și pentru cea regională.

Până pe data de 17 decembrie cumpărătorul trebuie să plătească prețul din contract, întrucât condițiile suspensive ale tranzacției sunt îndeplinite. Eu personal, cât și echipa Ministerului Economiei, am păstrat în această perioadă un dialog strâns și constant cu reprezentanții Comisiei Europene în legătură cu această tranzacție”, a declarat ministrul Dănuț Andrușcă.

Licitații cu cântec: unul s-a retras, altul a pasat activele

Vuza trebuie să facă rost de 127 de milioane de euro, plus taxa pe valoarea adăugată, pentru a achita activele combinatului Oltchim pe care s-a angajat să le preia. Oltchim a semnat cu Chimcomplex un contract de vânzare de active, White Tiger Wealth Management s-a retras, iar câștigătorul altui activ, Dynamic Selling Group, l-a cedat ulterior Chimcomplex.

Cele nouă pachete de active scoase la vânzare de combinatul chimic vâlcean au fost fabrica de sodă, fabrica de oxoalcooli, fabrica de polioli, serviciile din perimetru, 1.000 de vagoane, procesarea PVC, petrochimia/PVC, rafinăria Bradu, fabrica de anhidridă ftalică. Strategia de privatizare a Oltchim presupunea obținerea unui preț cât mai mare pentru creditori.

Vuza a scos la vânzare clădiri, terenuri și alte bunuri ale mai multor firme ale sale din SCR, în valoare de 50 de milioane de euro, ca să facă rost de bani. SCR cuprinde 19 firme, cele mai importante fiind Chimcomplex Borzești, Uzuc Ploiești, Sinterom Cluj, Caromet Caransebeş, Someş Dej. Strategia declarată a lui Vuza era de crea o suprastructură a chimiei românești: combinatele din SCR alături de Oltchim. 

Considerat drept cel mai bogat clujean

Omul de afaceri de 49 de ani născut în Iași, mutat la Cluj-Napoca, iar acum cu buletin de Sibiu este cotat în Top 300 Capital cei mai bogați români drept clujeanul cu cea mai mare avere, de 138 de milioane de euro, fiind urmat în clasamentul județean de frații Simion și Teofil Mureșan (Electrogrup), Horia Ciorcilă (Banca Transilvania), Ioan Tecar (MG TEC) și Dorel Goia (Teraplast). Planul său de afaceri este de a produce, prin Compania Română de Chimie, un conglomerat cu afaceri anuale de 1 miliard de euro la șapte ani de la preluarea Oltchim, care să grupeze 9.000 de angajați. 

Comenteaza