Constructorii vor să se adune ca să iasă din criză

Constructorii vor să se adune ca să iasă din criză
Gruparea constructorilor pentru a crea proiecte şi a atrage investiţii străine sau colaborarea cu cetăţeni români care activează în domeniu în afara ţării pentru a intra mai simplu pe piaţa internaţională sunt soluţii pentru revigorarea sectorului, consideră reprezentanţii Patronatului Societăţilor din Construcţii (PSC), aflaţi la Cluj pentru o întâlnire.

Organizaţia susţine în perioada martie - aprilie o serie de conferinţe locale, cu două teme majore: dialogul social cu partenerii locali şi atragerea investiţiilor străine care pot ajuta la revigorarea industriei construcţiilor. Evenimentul are loc azi la Cluj, cu autorităţi locale, constructori, arhitecţi şi membri ai comunităţii de afaceri.

Organizatorii au anunţat intervenţii directe sau telefonice ale unor reprezentanţi ai administraţiei centrale: Costin Lianu - director în Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Mihai Mereuţă - preşedinte al Ligii Habitat, Carmen Dumitriu - director al Direcţiei de Dialog Social din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Cristian Stamatiade - director în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Comenteaza