“Conti”, de la galerii comerciale la licitaţie cu strigare

“Conti”, de la galerii comerciale la licitaţie cu strigare
Din 2005, proprietarul a trecut prin planuri de minimall, vânzări-fantomă, urmăriri la DNA, proceduri de insolvenţă şi faliment. În acest timp, imobilul monument istoric s-a degradat.

Continental a ajuns la o nouă etapă: va fi scos la licitaţie cu strigare. Principalele avantaje ale imobilului sunt zona ultracentrală şi arhitectura deosebită. Suma necesară pentru restaurare şi restricţiile impuse de valoarea sa şi de statutul de monument istoric i-ar putea speria pe potenţialii investitori privaţi, cred specialiştii. De preluare e interesată şi primăria.

Imobilul a fost cumpărat în 2005, prin societatea Ardeleana Alba Iulia, de omul de afaceri Dorel Tamaş, iar de atunci a trecut printr-o serie de episoade care anunţau o altă soartă pentru clădirea lăsată în paragină. Iniţial, Tamaş a anunţat că vrea să transforme fostul hotel în galerii comerciale. În acest sens, a obţinut, după runde de discuţii, acordul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice, fiind realizat şi un proiect. Acesta nu a ajuns însă la etapa de şantier, iar Tamaş nu a reuşit nici să vândă clădirea unui alt investitor interesat de reabilitarea monumentului. Clădirea a fost scoasă la vânzare în vara lui 2008, ulterior încheierii unui antecontact de vânzare-cumpărare cu Grup de Lux, prin aceeaşi agenţie, dar apoi proprietarul a declarat că începe lucrările pe cont propriu. Soarta imobilului a devenit incertă după ce creditorii au solicitat rambursarea sumelor pe care le datora Ardeleana.

Procedura generală de insolvenţă împotriva Ardeleana s-a deschis în urmă cu trei ani, în 18 iunie 2009, ca urmare a cererii formulate de firma din Alba. "În 22 februarie 2012, urmare a faptului că nu a fost depus un plan de reorganizare judiciară a societăţii de către debitorul SC Ardeleana SA sau de către celelalte persoane îndreptăţite de legea insolvenţei (respectiv creditori, administrator judiciar), judecătorul sindic a dispus intrarea în faliment a societăţii, ceea ce înseamnă dizolvarea societăţii şi trecerea la lichidarea activului patrimonial", au explicat reprezentanţii Expert Insolvenţă Hunedoara (EIH), lichidatorul judiciar. Modalitatea de valorificare a activelor, prin licitaţie publică, preţul de pornire al licitaţiilor şi numărul acestora au fost aprobate de către adunarea creditorilor Ardeleana în 6 aprilie.

Tamaş este urmărit internaţional, având mandat de arestare în lipsă din mai 2011. Este judecat la Curtea de Apel Târgu-Mureş pentru infracţiuni de delapidare şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie îl acuză că a încercat să vândă ilegal în 2008 hotelul Continental, producând un prejudiciu de 2 milioane de euro, deşi ar fi ştiut că este revendicat. Valoarea datoriilor existente împotriva societăţii la data deschiderii procedurii generale de insolvenţă este de 59,6 milioane de lei, principalii creditori fiind Banca Italo-Romena (BIR), Banca Comercială Română, Spaxia Development, Primăria Cluj-Napoca şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba. Cel mai important activ dintre cele care urmează să fie scoase la licitaţie în 15 iunie este fostul hotel Continental. Preţul de pornire va fi de 6,58 milioane de euro, plus taxa pe valoarea adăugată, adică 8,22 milioane de euro.

"Interes pentru clădire a fost, dar sporadic. Ne-au întrebat diverşi investitori, oameni de afaceri, societăţi, inclusiv clujene, când se vinde, care e preţul, dar nu avem nici o ofertă concretă", a spus Emil Gros, asociat în EIH. "Credem că interesul pentru imobilul hotel Continental este destul de mare datorită poziţiei ultracentrale a acestuia, precum şi arhitecturii deosebite", au completat reprezentanţii EIH. Imobilul - "casa din piatră şi cărămidă" - este compus din subsol (două camere şi dependinţe), parter (un local pentru cafenea, un local pentru restaurant, şapte camere, bucătărie şi dependinţe), etajul I (sală festivă, 18 camere, bucătărie şi dependinţe), etajul II (25 de camere şi dependinţe), etajul III (21 de camere şi dependinţe) şi terenul de 1.500 mp. În caz de neadjudecare la prima procedură, licitaţia se va relua de şase ori, în aceleaşi condiţii. "În caz că imobilul nu se adjudecă la prima procedură, licitaţia se reia, dar nu va fi nici o scădere de preţ. Vor fi licitaţii publice deschise, cu strigare şi creştere de preţ. Dacă imobilul se valorifică, banii merg aproape integral la BIR", a precizat Gros.

"Suma la care va fi scoasă clădirea la licitaţie este mare; nu cred să se găsească uşor un cumpărător... poate numai dacă apare cineva pasionat de valoarea clădirii, ca arhitectură, ca monument. Strict comercial însă, ca afacere, va fi greu de găsit un doritor la acest preţ. Investiţiile necesare pentru renovarea clădirii după achiziţie sunt de ordinul milioanelor de euro, iar orice intervenţie se poate face doar cu păstrarea calităţii de monument istoric. Apoi, amenajarea unui şantier în centrul oraşului e dificil de realizat. Clădirea necesită intervenţii la structură, la interior finisajele trebuie refăcute de la zero. Locaţia e însă excepţională. În acest caz se vinde o locaţie: e punctul zero al oraşului", a menţionat Adrian Crivii, preşedintele companiei de evaluare DARIAN. Datorită statutului de imobil monument istoric, statul român deţine drept de preempţiune, deci are dreptul să cumpere cu prioritate clădirea. "Statul nu are nici un avantaj la preţ, trebuie să plătească suma stabilită în urma licitaţiei, dar are prioritate la cumpărare. Am trimis notificări în acest sens către Ministerul Culturii şi aşteptăm un răspuns să vedem dacă îşi va exercita acest drept", a spus Gros.

"În astfel de cazuri solicitarea (privind exercitarea dreptului de preempţiune - n. red.) ajunge la Direcţia de Cultură, ce reprezintă în teritoriu Ministerul Culturii, iar răspunsul reprezentanţilor de acolo este de obicei ca cei care gestionează procedura să se adreseze primăriei. În ceea ce ne priveşte, nu vrem să renunţăm la acest drept", a precizat viceprimarul Laszlo Attilla. "Nouă nu ne-a ajuns nici o solicitare privind dreptul de preempţiune. Singura informare de la această societate (EIH - n. red.) este cea prin care suntem întrebaţi dacă ne înscriem la masa credală, ceea ce am făcut. Proprietarul clădirii ne datorează sume reprezentând impozite pe clădire", a completat viceprimarul. Acesta a adăugat că zilele următoare reprezentanţii municipalităţii vor face demersuri la Ministerul Culturii în ceea ce priveşte informarea legată de viitoarea licitaţie şi de exercitarea dreptului de preempţiune. Intenţia ca administraţia locală să preia imobilul nu este nouă. Anul trecut fostul primar, Sorin Apostu, declara că municipalitatea avea 5,8 milioane de euro în cont, mobilizaţi de Ministerul Culturii, pentru preluarea clădirii, dar că în ultimul moment BIR s-a răzgândit şi a cerut 6 milioane.

Lux şi paragină

Hotelul realizat în stil eclectic după planurile arhitectului Lajos Pakey şi denumit iniţial New York a fost realizat în jurul anului 1900. Cafeneaua aflată în aripa dinspre strada Universităţii a fost frecventată de către intelectualii vremii timp de o jumătate de secol. Ulterior, clădirea a fost preluată de compania bucureşteană Continental şi apoi de Ardeleana.

 

 

Comenteaza