DISTRIBUIE
85% dintre consumatorii companiei E.ON Gaz au semnat şi au depus noile contracte de furnizare a gazelor până la sfârşitul lunii decembrie. Cei care nu au făcut-o riscă să rămână fără alimentarea cu gaze naturale.
Formularele le-au fost distribuite consumatorilor încă din octombrie 2009 şi li s-a cerut să le returneze completate în 15 zile. “Semnarea contractelor reprezintă o obligaţie atât pentru furnizori, cât şi pentru consumatori, în scopul alinierii la cerinţele legislative în vigoare. Sistarea serviciilor nu este în interesul companiei noastre şi adresăm consumatorilor rugămintea să-şi reînnoiască contractul de furnizare a gazelor naturale, pentru a nu fi nevoiţi să luăm o astfel de măsură”, a precizat purtătorul de cuvânt al E.ON Gaz, Oana Trandafir.
DISTRIBUIE
Comenteaza