Coronavirusul activează munca la distanță în companii

Coronavirusul activează munca la distanță în companii

Angajatorii trebuie să își ia măsuri de asigurare a continuității afacerii lor și să stabilească o strategie de muncă la distanță în cazul unor amenințări cu impact asupra sănătății angajaților, susțin experții în servicii juridice.

În contextul creșterii numărului de cazuri de infectare cu noul virus Covid-19 în România se impune ca operatorii economici să aibă în vedere măsuri pentru protejarea salariaților lor, consideră Anca Atanasiu, Senior Associate în compania de avocatură Radu și Asociații.

Legislația asigură un cadru care să permită angajatorilor, în contextul epidemiei, să ia măsuri pentru a proteja sănătatea salariaților lor. Codul Muncii permite angajatorilor să modifice temporar locul și felul muncii, fără consimțământul salariatului, în caz de situații de forță majoră sau ca măsură de protecție a acestuia.

Conform prevederilor legii 319/2016, angajatorii au obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă și de a respecta principiile generale de prevenire, de evitare și de combatere a riscurilor precum și de adoptare, în mod prioritar, a măsurilor de protecție colectivă. 

“O măsură importantă pe care mulți angajatori vor să o aplice o reprezintă efectuarea muncii de la domiciliul salariatului. Având în vedere gradul ridicat de utilizare a tehnologiilor în derularea relațiilor de muncă, angajatorii pot decide, ca măsură temporară de prevenire și combatere a Covid-19, schimbarea temporară a locului muncii din cel menționat în contractul individual în muncă la domiciliu.

Companiile care au implementat deja o politică de efectuare a muncii la distanță (Remote Work Policy), pot deține un avantaj semnificativ în astfel de situații deoarece le pot utiliza și ca măsură de protecție a salariaților împotriva Covid-19, având un cadru de reglementare implementat pe această zonă”, spune Anca Atanasiu.

Inclusiv angajatorii care nu au implementat RWP pot decide, ca măsură de protecție, ca salariații să efectueze munca de la domiciliu. Angajatorii vor trebui să stabilească durata de timp pe parcursul căreia măsura muncii la domiciliu își va produce efectele, categoriile de salariați față de care aceste măsuri pot fi impuse, obligația salariaților de a informa angajatorul cu privire la starea de sănătate.

O astfel de măsură are un caracter temporar, angajatorii nefiind îndreptățiți să modifice unilateral locul muncii pe o perioadă nedeterminată. Pentru categoriile de salariați care nu își pot desfășura activitatea la domiciliu (producție, distribuție, transport, vânzări) angajatorii pot lua în considerare reducerea programului de lucru, obligativitatea purtării unor echipamente de protecție pe cheltuiala firmei. 

Aspectele vor trebui comunicate salariaților utilizând mijloacele stabilite prin intermediul regulamentului intern aplicabil în cadrul societății (prin e-mail sau rețeaua internă de comunicare, afișare la sediu și la punctele de lucru, prin comunicarea cu reprezentanții salariaților desemnați sau cu cei ai sindicatelor).

În lipsa unui cadru anterior de reglementare a muncii la distanță, angajatorii ar putea întâmpina dificultăți în stabilirea măsurilor tehnice și organizatorice adecvate pentru monitorizarea activităților salariaților, a efectuării muncii pe durata programului de lucru și în aplicarea de sancțiuni în cazul nerespectării măsurilor de protecție stabilite de angajator.

Măsuri care pot fi luate de angajatori

- Implementarea unui plan de asigurare a continuității afacerii în cazul unor amenințări cu impact asupra sănătății salariaților
- Implementarea unei politici de muncă la distanță care să stabilească atât regulile generale, cât și reguli specifice pentru situații excepționale
-  Revizuirea regulamentului intern și a politicilor de asigurare a securității și sănătății în muncă pentru a stabili obligațiile concrete ale părților în astfel de situații și sancțiunile aplicabile în caz de nerespectare

Sursa: Radu și Asociații

loading...
Comenteaza