Creativitatea, tot mai căutată în Cluj. Cât câștigă un visual merchandiser

Creativitatea, tot mai căutată în Cluj. Cât câștigă un visual merchandiser
| Foto: pikselstock - Depositphotos.com

Poziția de visual merchandiser e printre cele mai căutate la Cluj. Marja salarială lunară pentru acest post variază, în medie,  între 550 şi 750 de euro.

Un angajat pe poziţia de visual merchandiser are un salariu care variază, în medie, între 550 şi 750 de euro net pe lună, arată datele de la platforma de recrutare online BestJobs.

Visual merchandiser-ul, tot mai căutat la Cluj

În prezent, 3.539 de posturi vacante pentru poziţia de visual merchandiser sunt disponibile pe platforma BestJobs dintr-un total de 35.000 de anunţuri de angajare active. Pentru această poziţie, cele mai multe anunţuri sunt în Bucureşti, Iaşi, Târgu-Mureş, Braşov, Cluj, Sibiu, Timişoara, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Craiova etc. 

Un visual merchandiser este responsabil de crearea unui aspect atractiv şi coerent pentru un spaţiu comercial, cu scopul de a atrage şi a captiva clienţii. Aceştia combină arta, ştiinţa şi obiectivele de afaceri pentru a crea experienţe vizuale care să încurajeze vânzările şi să dezvolte brandul. Angajatorii caută pentru rol candidaţi cu studii superioare în arhitectură, design interior sau arte plastice, atenţie bună la detalii, disciplină personală şi abilitatea de a prioritiza şi de a organiza propria muncă pentru a utiliza cât mai eficient timpul disponibil. Este un rol ce necesită multă creativitate susţinută de competenţă vizuală comercială şi un ochi aprofundat pentru estetică. La momentul actual sunt deschise mai multe poziţii în oraşe mari ca Bucureşti, Iaşi, Târgu-Mureş, Braşov, Cluj, Sibiu, Timişoara, Galaţi, Ploieşti, Oradea sau Craiova, oferta salarială fiind între 550 - 750 euro net lunar - Ana Vişian, marketing manager în cadrul BestJobs, potrivit ZF.

Printre cel mai des întâlnite beneficii extrasalariale şi bonusuri specifice oferite pentru acest tip de loc de muncă sunt: tichete de masă, program de lucru flexibil, reduceri la produsele din magazin, zile de concediu suplimentare şi sistem de bonusuri.

Comenteaza