Criza blochează "hotelurile VIP" de Cluj

Criza blochează
Novotel, Ramada, Sheraton sau Hilton sunt branduri pe care le vedeau la Cluj grupurile internaţionale care le deţin şi diverşi dezvoltatori imobiliari.

O serie de parteneriate între mari companii hoteliere internaţionale şi societăţi care construiesc pe piaţa locală au fost anulate, amânate sau regândite, pe fundalul crizei imobiliare şi a lipsei de finanţări. Între timp, pe piaţa locală, afectată de scăderile din turismul de afaceri, mai multe hoteluri sunt scoase la vânzare.

Un proiect demarat, dar blocat în şantier, ce include în planuri şi un hotel, intrase în vizorul Novotel, potrivit informaţiilor ZIUA de CLUJ. Dezvoltatorii Riviera, amplasat în vecinătatea Iulius Mall şi a facultăţilor cu profil economic din Gheorgheni, au început lucrările pentru proiectul mixt (rezidenţial, birouri, hotel) cu un bloc de apartamente, au oprit ulterior şantierul, iar acum poartă discuţii pentru a vinde componenta business hotel din cadrul proiectului gândit pe teren. „Proprietarii au negocieri pentru a vinde partea de hotel şi cea de birouri, ei urmând să rămână cu imobilul de locuinţe. Pentru hotel, beneficiarul proiectului este acelaşi, Riviera, dar există un acord pentru ca acesta să opereze sub franciză Novotel", a explicat un reprezentant implicat în proiect. Noul proprietar de proiect ar trebui să fie cel care construieşte hotelul pentru care Novotel să vină cu brandul.

Riviera a fost unul dintre puţinele proiecte de mari dimensiuni demarate la Cluj în 2012. Proiectul a început cu blocul de locuinţe, primele niveluri au fost ridicate, dar construcţia a fost întreruptă la final de an. Blocul urma să aibă 10 etaje şi 91 de apartamente. Dezvoltatorul care gestionează proiectul, I&C Transilvania Construcţii (ICTC) Turda, a anunţat că vrea să finalizeze construcţia în prima jumătate din 2013, dar lucrările au rămas blocate. Terenul de 1,3 ha a fost preluat în 2012, la pachet cu proiectul, iar noii proprietari au demarat şantierul în vara trecută. Ca beneficiar figurează societatea Riviera Residence, iar dezvoltatorul care a preluat proiectul este ICTC. Alături de imobilul de 10 etaje, proiectul gândit pentru teren include o clădire de birouri şi un hotel de 4* de 150 de camere, ce urma să opereze sub brandul Novotel. Deocamdată se caută soluţii de finanţare şi intrarea unui nou partener. Parte a grupului Accor, Novotel este prezent cu 400 de hoteluri la nivel internaţional, dintre care 280 în Europa, inclusiv la Bucureşti.

Clujul trebuia să fie gazda primului hotel Sheraton din România, ce urma să funcţioneze în cadrul unui turn de 27 de etaje proiectat pentru complexul Sigma Towers, în Zorilor. Unitatea de 5* are în proiect 202 camere, iar în momentul anunţării parteneriatului punerea sa în funcţiune a fost estimată pentru 2012. Conducerea Sigma a anunţat în 2008 semnarea unui parteneriat cu operatorul internaţional Starwood Hotels & Resorts Worldwide, dar proiectul imobiliar nu a trecut de la planşe în teren. Lanţul internaţional Hilton este unul dintre cele care au prospectat mai mulţi ani piaţa locală, iar reprezentanţii săi au avut discuţii cu diverşi dezvoltatori interesaţi să construiască un hotel din categoria 4-5*. Societatea Casa8tima a demarat chiar procesul de autorizare pentru o unitate de 170 de camere pe Calea Moţilor, care urma să funcţioneze sub brandul Garden Inn.

Nici acest proiect, anunţat înainte de izbucnirea crizei, nu a fost concretizat. În acest an Hilton a intrat, totuşi, pe piaţa locală, cu un hotel din categoria economic, Hampton by Hilton, pe Bd. 21 Decembrie. În 2013 a ajuns la Cluj o altă reţea internaţională, după ce dezvoltatorii Akantus, ridicat pe Calea Turzii, au afiliat hotelul lanţului Ramada, brand sub umbrela Wyndham Group. Reprezentanţii Ramada negociau de câţiva ani intrarea pe piaţa locală cu diverşi dezvoltatorii turistici. Dezvoltatorii de la CBC Development Design, care au ridicat o clădire destinată unui centru de afaceri în parcul industrial Tetarom I, au prevăzut o componentă hotelieră care urma să fie operată sub brandul Ramada. După izbucnirea crizei, conducerea CBC a renunţat la planurile iniţiale şi a reorientat proiectul spre servicii medicale, planuri care încă nu au fost duse în şantier.

 

 

Comenteaza