Criza schimbă planurile pentru turnurile din Zorilor

Criza schimbă planurile pentru turnurile din Zorilor
Centrul de afaceri anunţat pe Calea Turzii s-a transformat în spital de opt etaje, după o tranzacţie de 1,3 milioane de euro, potrivit informaţiilor ZIUA de CLUJ.

Dacă Globe Group a schimbat complet destinaţia clădirii de afaceri, beneficiarii proiectului turnului de 27 etaje de la Sigma au îngheţat contractul cu Sheraton. Aceştia au găsit operatori pentru hotel, dar şi pentru un cazinou şi aşteaptă vremuri mai bune pe piaţa financiară.

Dezvoltatorul Globe Group a obţinut pe 21 iunie autorizaţia de construire necesară realizării unui spital şi a amenajărilor exterioare, o clădire cu parter şi opt etaje, pe Calea Turzii, la nr. 178 K. Aceeaşi companie a demarat înainte de izbucnirea crizei imobiliare procesul de avizare pentru un proiect care viza realizarea unui centru de afaceri, Cambridge Business Park (CBP), la aceeaşi adresă. Cu toate că autorizaţia de construire eliberată din iunie are ca beneficiar societatea Globe Group, terenul şi-a schimbat proprietarii, fiind deţinut acum de orădenii de la Pelican.

Potrivit unor surse apropiate tranzacţiei, terenul de 10.000 mp a fost vândut în jurul a 1,3 milioane de euro. "Englezii (foştii proprietari ai suprafeţei - n. red.) nu erau disperaţi să vândă, dar a apărut această oportunitate. Au vândut foarte bine, ţinând cont de perioada pe care o traversează piaţa imobiliară", spun sursele ZIUA de CLUJ. "Un preţ de 130 euro/mp pare unul cinstit. În zona Calea Turzii se cer şi sume de 4-500 euro/mp, dar asta nu înseamnă că se fac tranzacţii. Aceasta (cu terenul pentru spital - n. red.) este cea mai importantă realizată în 2011", a menţionat Victor Lazăr, reprezentant al departamentului Terenuri al agenţiei Remax-Grup de Lux.

Spitalul privat care ar urma să fie ridicat pe Calea Turzii va avea 330 de paturi, fiind parte a grupului Pelican, furnizor privat de servicii medicale din Oradea. Compania Pelican Impex este deţinută de patru persoane, printre care medicii Marius Adrian Maghiar şi Teodor Traian Maghiar. Aceştia sunt fiii fostului rector al Universităţii din Oradea, Teodor Maghiar, toţi trei fiind implicaţi într-o anchetă penală pentru emiterea de diplome false în urmă cu câţiva ani. Potrivit oficialilor primăriei, pentru spitalul de pe Calea Turzii nr. 178 s-a perfectat un parteneriat strategic între un investitor privat, Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu, şi municipalitate. Investiţia a fost anunţată la 50 de milioane de euro, iar termenul de finalizare a construcţiei este luna mai a anului viitor, au anunţat promotorii proiectului.

Reorientarea planurilor presupune renunţarea la ceea ce în 2007 se anunţa ca fiind cel mai mare centru de afaceri din Cluj. Globe Group, societate care apare ca beneficiară a proiectului, a obţinut autorizaţia de construire pentru complexul de birouri şi servicii încă din 2 iulie 2008. Proiectul prevedea amplasarea, pe 9.942 mp, a unui corp de clădire dispus longitudinal cu două niveluri de subsol şi patru etaje şi a trei corpuri ce ajung la 13 etaje dispuse transversal. CBP urma să dispună de 56.800 mp, în cele patru corpuri, din care 34.000 mp spaţii de birouri, dar şi de spaţii alocate pentru săli de conferinţe, restaurant, bar şi cafenea, spa şi centru fitness. Dezvoltatorul Letterstone chiar a scos pe piaţă spaţiile din proiectul CBP, promovat prin Globe Group. Letterstone are sedii în Londra, Budapesta, Bratislava, Kosice, Cluj-Napoca şi St. Kitts şi anunţase fonduri de peste 500 de milioane de euro alocate pentru proiecte.

Tot în cartierul Zorilor, orizontul unui alt proiect de turnuri este, deocamdată, incert. Primul dintre turnurile proiectate în zona Sigma Center şi-a găsit operatori pentru hotelul de 200 de camere şi pentru un cazinou, dar nu şi finanţare. "Aşteptăm ca piaţa financiară şi cea hotelieră să îşi revină. Contractul cu Sheraton este valid, la fel şi cel cu operatorul pentru cazinou. Acordul cu Sheraton a fost semnat pentru o perioadă de 20 de ani, dar am convenit împreună că această perioadă va fi considerată una de stand-by, în care contractul nu se derulează. Ei îşi doresc în continuare să intre în România, să vină la Cluj", a menţionat Nagy Zsolt, director general al societăţii Sigma Hotels.

Ansamblul Sigma Towers cuprinde, în proiect, două imobile-turn, urmând să fie realizat pe o suprafaţă de peste două hectare în zona complexului deja existent, Sigma. Potrivit primelor anunţuri, construcţia primului turn trebuia finalizată în 2012. Acesta a fost proiectat cu 27 de etaje, ce includeau 110 apartamente, un hotel de 5*, o sală de conferinţe şi spaţii de birouri de clasa A, dar şi facilităţi conexe pentru ocupanţii acestor spaţii. Primul turn de la Sigma urma să aducă la Cluj primul hotel Sheraton din România. Conducerea Sigma Towers a anunţat în 2008 semnarea unui parteneriat cu operatorul hotelier internaţional Starwood Hotels & Resorts Worldwide. Sheraton este primul brand de cinci stele al unui lanţ internaţional anunţat oficial pentru Cluj.

 

Comenteaza