Cu biroul în vilă

Cu biroul în vilă
Clujul este al doilea după capitală în ceea ce priveşte preţurile chiriilor în birouri amenajate în case, arată o analiză a portalului SpaţiiComerciale.ro.

Preţurile pentru birouri în case pornesc de la 5 euro/mp şi pot trece de 20 de euro/mp, iar în clădirile dedicate sediilor de companii chiriile variază între 7 şi 13 euro/mp, arată datele din piaţă.

„Pentru firmele aflate în căutarea unui sediu, în special întreprinderi mici şi mijlocii şi companii cu profil antreprenorial, vilele pot reprezenta adesea o alternativă mai accesibilă decât clădirile office dedicate, cu condiţia de a satisface nevoile de suprafaţă, de creştere a companiei şi de dotări", arată reprezentanţii SpaţiiComerciale.ro. După Bucureşti, Clujul este pe locul doi la cele mai mari chirii practicate pe segmentul vilelor de birouri. La pragul inferior al preţurilor, în zona semicentrală a Clujului, proprietarul unui spaţiu de 280 mp solicită 4,3 euro/mp pe lună. În zona Gheorgheni în schimb, un spaţiu de dimensiuni reduse - 35 mp - poate fi închiriat cu 12,86 euro/mp. Pe Bulevardul Eroilor, în zona centrală a Clujului, o suprafaţă de 135 mp ce ocupă primul etaj al unei vile are un preţ cerut de 10 euro/mp.

În ţară, chiria lunară solicitată pentru spaţiile de birouri amplasate în vile variază între un prag minim ce poate ajunge sub 5 euro/mp şi unul maxim de 21,5 euro/mp, diferenţa fiind dată de amplasament, suprafaţă şi dotările clădirii. Cele mai mici preţuri pot fi găsite în Braşov, iar cele mai mari, în capitală. „În ciuda faptului că, în mod firesc, Bucureştiul deţine recordul celor mai mari tarife de închiriere, în zonele periferice sau semicentrale ale oraşului pot fi găsite totuşi şi oferte mai accesibile, comparabile cu cele din alte mari oraşe ale ţării", arată studiul SpaţiiComerciale.ro.

În ceea ce priveşte opţiunile din cealaltă secţiune a pieţei de birouri - cea din imobile dedicate sediilor de companii - până în acest an Clujul avea o ofertă disparată, în puţine clădiri de mari dimensiuni. Cu toate acestea, în comparaţie cu alte mari oraşe din ţară, municipiul stă bine în statistici:

Clujul are unul dintre cele mai mari stocuri dintre marile oraşe ale ţării, şi conduce în topul cu suprafaţe care urmează să fie livrate, potrivit unui raport al companiei de consultanţă Jones Lang Lasalle, publicat în primul semestru din 2013. Astfel, cele mai mari stocuri de spaţii moderne de birouri se găsesc la Cluj şi Iaşi, cu o estimare de 120-150.000 mp, urmate de Timişoara (90-110.000 mp), Braşov (80-90.000 mp) şi Târgu-Mureş (50-70.000 mp). 31 de imobile de birouri, majoritatea cu suprafeţe sub 3.000 mp, creează pe piaţa locală un stoc de 100.000 mp de spaţii, potrivit datelor centralizate de agenţia REMS Imobiliare. Un singur ansamblu de birouri depăşeşte 10.000 mp: Sigma Center, recent extins în cartierul Zorilor.

În afară de acest ansamblu, cele mai multe clădiri s-au concentrat în zona Dorobanţilor: Power Business Center, Olimpia Business Center, Cluj City Center, Silver Business Center. Costurile de închirere variază între 7 şi 13 euro/mp. Din acest an, oferta din centre de afaceri creşte substanţial. Cele trei mari proiecte de centre de afaceri cu şantiere în derulare în Cluj-Napoca, toate pe foste platforme industriale (Cluj Business Center - Feleacul, The Office - Tricotaje Someşul, Liberty Technology Park - Libertatea) schimbă decisiv oferta de birouri, chiar din primele faze ale proiectelor, toate gândite etapizat. Odată cu închiderea primelor etape, cele trei ansambluri aduc 47.000 mp de spaţii noi pe piaţă în 2013-2014.

 

 

Comenteaza