Cum ajunge primăria să îţi achite cheltuielile de bloc

Cum ajunge primăria să îţi achite cheltuielile de bloc
Consiliul Local decide maine dacă va aproba plata a 17.000 de lei, reprezentând cheltuieli comune, după ce municipalitatea clujeană a pierdul procesul intentat de o asociaţie de proprietari din cartierul Gheorgheni, după ce i-a plasat câţiva chiriaşi în subsolul blocului.

Primăria este din nou bună de plată din bugetul alimentat din bani publici. În 2005, prin dispoziţii ale primarului de atunci (şi de acum), Emil Boc, s-au încheiat câteva contracte de locaţiune provizorie având ca obiect repartizarea spaţiului cu destinaţie specială - adăpost de protecţie civilă - din subsolul unui bloc de pe str. Aurel Suciu mai multor familii defavorizate. Ce a urmat: locatarii din subsol nu au plătit cheltuielile de regie comune, ajungându-se la sume considerabile.

Au mai şi rămas ani buni acolo, deşi nu mai aveau contracte. Asociaţia de proprietari a dat în judecată primăria, a câştigat, iar acum, din bani publici, municipalitatea trebuie să achite cheltuielile rău-platnicilor. Dar şi să-i evacueze. În 2005, mai multe familii au beneficiat de contracte de locaţiune provizorie, adică li s-a repartizat un spaţiu locativ într-un adăpost de protecţie civilă - aflat în proprietatea primăriei- situat în subsolul unui bloc de pe str. Aurel Suciu, din cartierul Gheorgheni. Din 2008 nicio persoană dintre cele care au încheiat contracte cu primăria în 2005 nu mai a beneficiat de prelungiri ale contractelor de locaţiune provizorie. Dar aceştia nu au părăsit subsolul.

În 2010, Asociaţia de proprietari de pe Aurel Suciu nr. 32 a acţionat în instanţă municipalitatea, precum şi pe chiriaşii din subsol din pricina faptului că aceştia nu şi-au achitat cheltuielile comune. În plus, ei au reclamat şi comportamentul chiriaşilor primăriei. Potrivit Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, "instituţiile administraţiei publice care deţin în proprietate apartamente sau alte spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă în clădirile de locuinţe au aceleaşi drepturi şi obligaţii ca orice alt proprietar". La începutul anului 2012, Judecătoria Cluj-Napoca a dat dreptate asociaţiei de locatari, apreciind că "în lipsa oricăror contracte (de închiriere a spaţiului, fiind deja expirate - n. red.) prorietarul spaţiului (Primăria Cluj-Napoca - n. red.) trebuie să achite contravaloarea cheltuielilor de regie pe perioada august 2007 - februarie 2011, în cuantum de 17.177 lei. În ceea ce priveşte evacuarea pârâţilor, instanţa a reţinut că aceştia nu deţin vreun titlu valabil, ocupând în mod abuziv spaţiul adăpost".

Mai mult, în decizia instanţei se face referire şi la comportamentul chiriaşilor primăriei. "Pârâţii au un comportament locativ care face imposibilă convieţuirea, au efectuat improvizări la alimentarea cu energie electrică, la care s-au branşat ilegal, au adus şi alte persoane, în special persoane fără adăpost, pe care le-au cazat în spaţiile puse la dispoziţie de către Consiliul Local, că subsolul blocului este foarte murdar şi că degajă un miros foarte greu. Subsolul este folosit de aceştia în mod constant, în fiecare seară, ca loc de adunare, iar cele două familii fac scandal, mizerie şi consumă alcool. De asemenea, martorii audiaţi în cauză au arătat că la faţa locului s-au deplasat de nenumărate ori reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică. Vecinii sunt ameninţaţi cu moartea, la faţa locului fiind prezentă o echipă de televiziune şi fotoreporteri. Pârâţii au vândut grilajele de metal la fier vechi, au spart geamurile de pe casa scării".

De asemenea, mai reţine instanţa, asociaţia de proprietari a făcut mai multe demersuri pentru ca Primăria Cluj-Napoca să procedeze la evacuarea acelor chiriaşi, "însă demersurile au rămas fără rezultat". Astfel, judecătoria a obligat municipiul şi Consiliul Local Cluj-Napoca să plătească asociaţiei de proprietari 17.177 lei cu titlul de cheltuieli comune şi penalităţi de întârziere, precum şi dobânda legală, începând cu 30 august 2010 şi până la achitarea integrală a debitului. S-a dispus evacuarea pârâţilor Maria Rozalia Suciu, Viorica Ludoşan, Toja Tivadar, Herecleea Maria Ludoşan, Sfait Kati Erzsebet, Alin Andrei Kanalas, Andrei Kanalas din spaţiul cu destinaţie special de adăpost protecţie civilă situate pe str. Aurel Suciu nr. 32.

La recursul de la Tribunalul Cluj s-a păstrat decizia Judecătorie, excluzând Consiliul Local de la obligaţia de plată. Adică suma va fi achitată de municipiul Cluj-Napoca, respectiv din bugetul local. Decizia definitivă şi irevocabilă datează din 12 decembrie anul trecut. Astăzi, cel mai probabil, va fi pusă în aplicare de Consiliul Local.

 

Comenteaza