Cum ar trebui să arate Clujul. “Manifest pentru un oraș frumos”

Organizația Urbanize Hub a elaborat un ghid, pe baza realităților existente în zone metropolitane precum cea a Clujului, care să ofere o nouă perspectivă asupra felului în care ar trebui să arate orașele României. Analiza "Manifest pentru un oraș frumos" abordează teme ca spațiile publice și verzi, noile cartiere, presiunea demografică sau profitul dezvoltatorilor. Iată principalele concluzii desprinse de specialiștii în urbanism.   

Centrele vechi

„Există destul de multe orașe în România cu un centru vechi bine definit, deși în mare parte din cazuri centrul nu include decât un număr redus de străzi. O parte din aceste orașe au investit în reabilitarea infrastructurii din centrele vechi, cu un grad mai mare sau mai redus de succes. Exemple spectaculoase sunt Sibiu, Alba Iulia, Baia Mare, Oradea, Cluj-Napoca sau Craiova.

Cei care au reușit să le viziteze recent cu siguranță au observat schimbările semnificative în bine. Cu toate acestea, sunt și orașe unde s-a investit în reabilitarea centrelor vechi, fără a obține un impact similar. Pentru spațiile publice majore dintr-un centru vechi, primăriile ar trebui să organizeze concursuri de soluții,pentru a crește șansele implementării unor proiecte de calitate.

Clujul a ridicat rapid procedura concursului de soluții la rang de artă. Alte orașe au început să îi calce pe urmă. Brașovul pregătește împreună cu Ordinul Arhitecților din România un concurs de soluții internațional pentru una din cele mai emblematice piețe din țară – Piața Sfatului”.

Măsuri punitive

“Pentru cei ce ar putea să reabiliteze fațada clădirii dar nu o fac, ar trebui introduse măsuri punitive. Primăria Cluj-Napoca a introdus suprataxarea cu 500%, permisă de legea 153/2011 și de Codul Fiscal, a clădirilor ce nu au fost reabilitate într-un termen agreat. Primăria Oradea a introdus, pe lângă suprataxare, și un program de reabilitări finanțate de municipalitate, recuperarea costurilor fiind făcută prin creșterea taxelor pe proprietate pentru proprietarii acestor clădiri.

În ceea ce privește intervenția asupra clădirilor, opțiunile sunt mai limitate. În ultimii ani, au fost posibile lucrări de termoizolare și refațadizare, pe bani publici, mergându-se pe ideea că fațada unui bloc este parte a spațiului public, și un bun public de care se bucură toți cetățenii unui oraș.

În sine, acest tip de intervenții, pilotate de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, sunt un succes imens și deschid calea pentru intervenții puțin mai ambițioase. Până la primele proiecte de termoizolare implementate de minister, nici o astfel de intervenție nu a fost făcută de asociațiile de locatari din România. Acum, în orașe precum Clujul, astfel de intervenții se fac aproape exclusiv de către asociațiile de locatari”.

Noile cartiere

„Deși cartierele de blocuri lăsate de comuniști nu sunt tocmai locuri urbane ideale, multe din cele construite după 1989 sunt un dezastru complet. Nu sunt un dezastru pentru că au fost construite de dezvoltatori rău intenționați, ci pentru că nu au existat reguli clare după care să fie ghidată construcția lor și nici instrumente care să încurajeze o dezvoltare mai unitară. Vom folosi exemplul Clujului, căci este orașul din România cu cea mai dinamică piață imobiliară după 1989 și cu o sumedenie de exemple de așa-da și așa-nu.

Puțini dezvoltatori s-au înhămat la această muncă de identificare a proprietarilor parcelelor cu date cadastrale lipsă. Au negociat direct cu cei pe care i-au putut identifica și rezultatul final al acestei abordări poate fi văzut în Florești. Practic, fiecare dezvoltator a cumpărat câte o fâșie de teren de la cine a fost dispus să o vândă și a construit pe acel amplasament un șir de blocuri, fără să aibă în vedere contextul urban sau relaționarea cu parcelele vecine.

Pentru a contracara genul acesta de expansiune urbană, Primăria Cluj-Napoca a pornit recent un efort inedit de a planifica și dezvolta un cartier nou, Sopor, după principii și reguli urbanistice clare. Planul pentru Sopor a fost elaborat prin intermediul unui concurs de soluții internațional și este prima inițiativă de acest gen de după 1989”.

Sistematizarea tramei stradale

„O altă problemă majoră, pe lângă această dezvoltare în lungul marilor artere de circulație, este ceea ce arhitectul clujean Eugen Pănescu a numit „urbanismul de parcelă”. Mai exact, fiecare proprietar are libertatea de a face ce își dorește pe parcela proprie, fără să ia în considerare parcelele adiacente. Această abordare a produs, la noi, zone urbane dezvoltate pe parcele cu profil rural, în lanieră – blocuri pe fâșii de fost teren agricol.

Noile cartiere sunt o combinație incertă, care nu seamănă nici cu un oraș, nici cu un sat. Exemplul clasic este Floreștiul. Pe lângă dezvoltarea tentaculară din partea de nord, au apărut la sud „fâșii de blocuri”. Cu o populație de 60.000 oameni acum, Floreștiul reprezintă un haos urbanistic și arhitectural, care cu greu mai poate fi ordonat în viitorul apropiat.

Pentru a preveni dezvoltări de această natură, elaboratorii Planului Urbanistic General al Clujului, Planwerk, au introdus un instrument pentru urbanizarea eficientă a terenurilor de tip greenfield. Instrumentul este super-elegant și prevede, în mare, obligația de a avea un Plan Urbaniztic Zonal pentru zonele de expansiune urbană, ca precondiție pentru a obține autorizația de construire.

Instrumentul prevede transformarea unei morfologii funciare rurale într-una urbană, cu reparcelarea zonei prevăzută pentru urbanizare, și cu cedarea de teren de către proprietari, pentru dezvoltarea unei trame stradale urbane bine proporționate, cu lățime ce să permită inclusiv accesul mașinilor de pompieri, sau accesul transportului public, și cu spațiu alocat pentru dotări publice specifice locuirii (parcuri, școli, policlinici).

Fără o alocare de teren special dedicată pentru funcțiuni publice, aceste cartiere noi vor deveni o mare de blocuri, fără un loc unde oamenii să se poată aduna și socializa, sau unde să iasă cu copiii la plimbare. Din păcate, cam aceasta este imaginea care caracterizează mai toate suburbiile din România”.

Spațiul public

„Pentru că știm care sunt valorile ideale pentru un set de indicatori urbanistici cheie, putem să trecem la următoarea etapă – aceea de a găsi raportul ideal între spațiul privat și spațiul public la nivel de cartier. Aici lucrurile devin puțin mai complicate, iar din acestă cauză multe eforturi de planificare urbană se blochează în această fază. Motivul este simplu. Oamenii nu vor să cedeze spațiu din proprietatea lor privată pentru bunul public și binele colectiv.

Deși toată lumea este conștientă de beneficiile unui spațiu public de calitate aproape de casă, întodeauna renunțarea la o parte din bunul propriu este complicată. Astfel, fiecare dorește ca partea cedată să vina din partea altora, și nu a lor. Dar cum nimeni în final nu dorește să cedeze din teren, cartierele noi ajung să arate ca în zona Europa, din Cluj-Napoca.

Pentru a evita ca astfel de situații absurde să continue, noul Plan Urbanistic General al Clujului introduce obligativitatea de a elabora planul urbanistic zonal (PUZ) de urbanizare pentru o zonă de tip greenfield, unde se dorește să se investească ulterior. PUZ trebuie să includă străzi și trotuare ce urmează standarde clare de dimensionare și alocări pentru spații și utilități publice. Nu este însă foarte clar enunțat care ar trebui să fie raportul între spațiul privat și spațiul public.

Plecând de la această problematică de raportare a spațiulul public la cel privat, echipa Studio 82 a făcut o analiză pe mai multe cartiere din Cluj, cu diferite caracteristici – de la cartiere vechi de case (Andrei Mureșanu, Grigorescu) la cartiere de blocuri și la noi cartiere (Bună Ziua, Borhanci, Câmpului). De asemenea, a venit cu o propunere de alocare a spațiului public pentru noul Cartier Sopor (30% spațiu public la nivel de cartier)”.

Arhitectura

“Când construiești la scară umană, ești obligat să acorzi o mai mare atenție detaliilor fațadei unei clădiri. Dar ce anume reprezintă o fațadă interesantă? Poate cel mai important lucru este să nu fie plată, fără un relief propriu. O clădire trebuie să aibă propria personalitate, iar aici arhitecții trebuie să se joace cu elementele de fațadă.

Indentații, ferestre așezate înăuntru, elemente de detaliu adăugate, toate pot aduce mai mult șarm fațadei unei clădiri. Includem un exemplu de pe strada Emil Isac din Cluj, unde o clădire nouă, cu arhitectură nouă dar interesantă, a fost inclusă cu succes între două clădiri istorice.

Un alt element ce ar merita luat în vedere pentru clădirile noi sunt ferestrele proiectate pe verticală, și mai puțin pe orizontală, Mai exact, ferestre înalte, nu late. Deși reprezintă un detaliu de proiectare relativ subtil, pe care oamenii nu îl observă imediat, în imaginea următoare este surprins foarte bine acest contrast. Clădirea care reprezintă capătul de perspectivă al străzii Emil Isac (fostul OJT, n. red.) are ferestre late, tipice pentru blocurile construite înainte de 1989. Comparați aceste ferestre cu cele ale clădirii din stânga (Emil Isac)”