Cum ne încadrăm pentru un credit în programul Prima Casă

Cum ne încadrăm pentru un credit în programul Prima Casă
Cei care vor să îşi cumpere sau să îşi construiască o locuinţă prin intermediul programului Prima Casă trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, conform unei analize a portalului Money Center. Accesarea unui asemenea credit are avantaje (avans şi dobânzi mai mici), dar şi dezavantaje (suma maximă care poate fi acordată, restricţii de eligibilitate).


Principala restricţie se referă la proprietăţile pe care le deţineţi. Cei care pot accesa un asemenea credit sunt persoanele fizice care nu deţin la data solicitării împrumutului în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul sau soţia nicio locuinţă sau cel mult o unitate locativă dobândită în afară programului Prima Casă, în suprafaţă utilă mai mică de 50 mp. Programul, aşa cum este şi denumit, doreşte să îi ajute pe cei care nu au o locuinţă şi au cel puţin 18 ani.

Trebuie să dispui de un avans minim de 5% din valoarea imobilului. Un avantaj principal îl reprezintă avansul minim de doar 5 procente din valoarea de achiziţie sau de construcţie a imobilului, în condiţiile în care pentru un credit ipotecar în euro avansul minim este de minim 25 sau 20% pentru cei care realizează venituri în euro. La creditele ipotecare în lei avansul este mai mic, de 15%, însă dobânzile sunt mult mai mari. Pentru cei care nu deţin avansul necesar, care poate ajunge la 3.000 de euro dacă imobilul cumpărat are valoarea de 60.000 de euro, există soluţia unui credit de nevoi personale cu sau fără garanţii ipotecare.

Se acordă credite şi pentru construire de locuinţe. Programul nu se limitează doar la acordarea de credite pentru achiziţia unui imobil existent; doritorii pot primi finanţare şi pentru construirea unei locuinţe, caz în care şi valoarea împrumutului este mai mare, până la 66.500 de euro faţă de maxim 57.000 la achiziţia unei locuinţe finalizate. La valoarea maximă de 66.500 de euro se califică locuinţele noi construite în baza unei autorizaţii emise după 22 februarie 2010 şi cele care urmează să fie construite de către beneficiari individuali.

Dobânzi mai mici. Dobânzile pentru credite Prima Casă sunt cu mult mai reduse faţă de creditele ipotecare sau imobiliare destinate achiziţiei sau construirii unei locuinţe. Pentru un credit Prima Casă în euro, varianta preferată de majoritatea celor care s-au împrumutat prin acest program, dobânda este formată din marja fixă a băncii, de maxim 4%, la care se adaugă Euribor la trei luni. Datorită scăderii indicelui Euribor 3M din ultimul an cu 1,5%, dobânda anuală efectivă a coborât până la 4,5% pe an. Pentru varianta în lei dobânda este formată din indicele Robor la trei luni plus marja fixă a băncii, de maxim 2,5%. Mai plătiţi un comision anual de 0,49%, aplicat la jumătate din valoarea finanţării.

Nu poţi vinde imobilul în primii cinci ani. Prin accesarea unui credit Prima Casă nu poţi să înstrăinezi imobilul achiziţionat în primii cinci ani de la data dobândirii acestuia. După expirarea acestui termen, cedarea contractulului de credit către o altă persoană presupune întrunirea de către aceasta a condiţiilor de eligibilitate ale programului. Dacă vânzarea se efectuează după cei cinci ani către un terţ care nu îşi finanţează achiziţia printr-un împrumut Prima Casă, nu există restricţii suplimentare.

Imobilul trebuie asigurat şi să deţină certificat energetic. Pentru imobilul achiziţionat printr-un credit Prima Casă trebuie să încheiaţi o asigurare împotriva tuturor riscurilor, care să fie cesionată în favoarea Ministerului Finanţelor Publice şi a băncii, pentru întreaga perioadă de acordare a împrumutului. În cazul creditelor acordate pentru construirea imobilului e necesară şi asigurarea lucrărilor de construcţii şi montaj a locuinţei aflate în construcţie. Imobilul trebuie să deţină un certificat energetic care să ateste eficienţa acestuia din punct de vedere termic, să nu fie revendicat sau să existe litigii cu privire la acesta. La fel ca pentru orice împrumut, trebuie să demonstraţi băncii că realizaţi venituri suficiente pentru achitarea creditului. (D.E.)

 

Comenteaza