Cum se înverzesc clădirile la Cluj
- Scris de Kristina Restea
- 06 Iul 2013, 18:00
- Economie
- Ascultă știrea

Beneficiari, potenţiali beneficiari sau specialişti implicaţi în proiecte de clădiri eficiente enegetic s-au întâlnit în această săptămână la Cluj într-un eveniment organizat de Romanian Green Building Council (RoGBC), în primul oraş din ţară unde proprietarii de clădri cu certificare oficială beneficiază de reducere de 50% la plata impozitului.
În noiembrie 2012, Transylvania College a inaugurat prima şcoală verde din Cluj, încadrată în clasa energetică A, dar fără să aibă certificare internaţională de clădire ecologică. Reprezentanţii campusului din Gheorgheni au explicat că în realizarea proiectului au fost vizate principii ca asigurarea confortului termic prin utilizarea materialelor eficiente termic şi a izolaţiilor performante pentru a reduce costurile de întreţinere ori utilizarea materialelor naturale.
„Am folosit materiale naturale în construirea clădirii, dar şi sisteme solare pentru încălzirea piscinei", a menţionat Monica Raţiu, arhitect implicat în proiect, în cadrul evenimentului RoGBC. Un alt proiect în listele organizaţiei este un bloc de locuinţe din cadrul unui ansamblu din Gheorgheni. „Studium Green a fost conceput ca o clădire normală, însă ulterior beneficiarul a dorit să se investească pe această linie, să se folosească materiale naturale şi să se creeze spaţii interioare mai confortabile. S-au folosit cărămidă aparentă, piatră, s-a amenajat o terasă înierbată şi s-au pus plante pe faţadă. De asemenea, deşeurile sunt colectate selectiv", a completat Raţiu.
Pentru ca un imobil să obţină o astfel de certificare, dezvoltatorul trebuie să aibă în vedere o serie de aspecte, începând cu terenul utilizat pentru construcţie şi cu materialele utilizate la sistemele implementate şi gestionarea deşeurilor rezultate. „Prin sistemele de certificare se încurajează utilizarea siturilor deja construite anterior; reabilitarea unui obiectiv în ruină este mai bine punctată decât o investiţie greenfield. E importantă utilizarea energiei regenerabile, partea de folosire a apei, construirea cu materiale naturale şi produse local, eficienţa energetică a clădirii, dar se are în vedere şi ceea ce se întâmplă cu deşeurile şi managementul clădirii", a enumerat Alexandra Stoica, manager al companiei clujene DAS Engineering, specializată în lucrări de instalaţii, membră a RoGBC.
Judeţul Cluj are acum doar două clădiri oficial verzi - fosta unitate Nokia - acum De'Longhi din comuna Jucu şi clădirea Amera Tower de pe Calea Baciului. Mai mulţi dezvoltatori de proiecte încă în şantier şi proprietari de clădiri funcţionale pregătesc certificarea în unul dintre sistemele recunoscute la nivel mondial, LEED (SUA), BREEAM (Marea Britanie), DGNB (Germania), potrivit datelor RoGBC. Pentru imobilul de birouri Maestro Business Center demersurile pentru obţinerea unei certificări oficiale de clădire verde sunt în derulare.
Italienii de la De'Longhi, care au preluat fosta hală Nokia, au început recent construirea unei noi fabrici, conform standardelor LEED. Dezvoltatorii a două dintre cele mai importante centre de afaceri din oraş au anunţat deja intenţia de construire de clădiri certificate: The Office (fosta platformă Tricotaje Someşul) şi Liberty Technology Park (fosta platformă a fabricii Libertatea). Grupul financiar Banca Transilvania, care a finalizat centrul de date şi birouri din parcul industrial Tetarom I, a început procedurile de obţinere a LEED. Prezent în Tetarom II, grupul american Emerson a anunţat că începe demersurile pentru obţinerea certificatelor oficiale de clădiri verzi pentru imobilele de birouri şi producţie din Tetarom II.