Cum va evolua piața construcțiilor în anul pandemiei. Studiu de la Cluj

Cum va evolua piața construcțiilor în anul pandemiei. Studiu de la Cluj
Societățile de construcții își pun baza în proiectele de stat

Locuințele sunt cele mai cerute pe piață, antreprenorii vor avea mai puțin de lucru, iar salvarea domeniului poate veni de la proiectele de infrastructură publică. Acestea sunt principalele concluzii ale studiului efectuat în rândurile societăților de construcții de către agenția clujeană IBC Focus.

Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, în 2019 indicii lucrărilor de construcții ce vizează clădiri rezidențiale este dublu comparativ cu indicele construcțiilor inginerești. Pe locul doi regăsim clădirile nerezidențiale, iar pe locul trei, construcțiile inginerești.

În ciuda faptului că acestea din urmă înregistrează creșteri comparativ cu ultimii doi ani, tot nu reușesc să atingă maximele din perioada 2011-2015, când construcțiile inginerești depășeau pragul de 100 în materie de indice.

Salarii de peste 4.000 de lei

În ciuda controverselor cauzate, legea salarizării în construcții a adus și beneficii, iar rezultatele sunt vizibile și în dinamica salariului mediu brut lunar. Pentru prima dată putem vorbi începând cu iulie 2019 de o depășire a pragului de 4.000 de lei.

Creșteri semnificative se înregistrează și la nivel de venit anual. Dacă în 2018 salariul minim ajungea la 3.345 de lei, în 2019 s-a apropiat destul de tare de 4.000 de lei și a ajuns la 3.989 de lei. Valoarea înregistrată în acest an devine aproape dublul celei înregistrate în 2016.

Până la jumătatea anului 2020 salariile nu au înregistrat scăderi substanțiale, așadar va fi interesant de analizat ce ne rezervă acest an și dacă vor exista urmări datorate pandemiei și șomajului tehnic impus de unii angajatori.

Cele mai bune luni pentru autorizații

Piața construcțiilor din România a debutat în 2020 cu 2.798 de autorizații de construcții, cifră ce a crescut timid în perioada pandemiei. Maxima atinsă a fost de 4.562 în iunie, iar în aprilie s-a înregistrat cel mai mic total: 2.686.

Cel mai probabil cauza a fost legislația nedefinită și măsurile noi impuse de starea de urgență. Din mai numărul autorizațiilor a început să crească, semn că piața și-a revenit ușor și că a continuat să fie activitate în industrie, în ciuda măsurilor interpretabile luate atunci.

Cifrele din acest an nu se compară cu cele din anii trecuți. În 2019 doar în ianuarie era un total sub 3.000. În restul lunilor din an s-au păstrat constant peste 3.300 și chiar 4.000 de autorizații eliberate. Potrivit cifrelor afișate pentru anul fiscal 2019, antreprenorii generali în construcții au avut un an destul de productiv.

Drept dovadă, curba care măsoară evoluția veniturilor s-a aflat pe o tendință ascendentă comparativ cu anii precedenți. În estimările pentru anul următor specialiștii nu se avântă să fie la fel de optimiști.

Dintre respondenții la chestionarul IBC Focus, cei mai numeroși (25%) preconizează ca afacerile să rămână la fel. Doar pentru 22% viitorul pare să sune mai bine, astfel că ei sunt de părere că vom discuta despre creșteri de până la 10% în anul viitor. 15% dintre respondenți au afirmat că vor înregistra creșteri de sub 10%.

Scade volumul de muncă în perioada următoare

Fără susținerea statului și fără un plan strategic gândit astfel încât să ofere protecție jucătorilor din industrie, nu se va putea vorbi despre creșteri sau despre un sentiment de încredere a investitorilor să dezvolte noi proiecte.

Estimările au fost confirmate cu ajutorul chestionarului aplicat în piața de profil. Mai bine de 40% dintre respondenți au estimat că în următoarele 12 luni vor înregistra scăderi ale volumului de muncă, în timp ce 23% estimează că va rămâne la fel. 35% sunt mai optimiști, fiind de părere că există șanse să își mărească volumul de muncă.

Doar 1 din 10 antreprenori s-a reprofilat

Potrivit unui studiu desfășurat în aprilie, 80% din companiile de construcții declarau că și-au sistat activitatea pe șantiere în momentul debutului stării de urgență. Aceste urmări s-au resimțit în activitatea antreprenorilor generali din industrie, care au luat în calcul diferite scenarii pentru a se putea susține și pentru a nu renunța la oameni din echipă.

30% au făcut angajări, 18% disponibilizări

Un lucru îmbucurător în toată această perioadă de incertitudine este că o bună parte din principalii jucători din industrie au transmis că nu au operat modicări la numărul de angajați. Fie că au optat pentru restructurarea temporară a activității, fie au încercat să se adapteze folosind metodele online, aceștia au ales să găsească alternative și să nu afecteze mâna de lucru din cadrul companiei. 2 din 5 antreprenori au operat disponibilizări sau au apelat la opțiunea de șomaj tehnic în rândul angajaților.

Infrastructura, ca domeniu salvator

Dorința ca statul român să se implice în acordarea de suport substanțial antreprenorilor generali în construcții este confirmată de estimările privind evoluția domeniilor. Specialiștii estimează că în următorul an atenția ar trebui să fie îndreptată spre domeniul infrastructurii.

Chiar dacă în momentul de față ne confruntăm cu adevărate probleme cauzate de lipsa acesteia, antreprenorii solicită statului să acorde linii de finanțare pentru realizarea unor proiecte atât de necesare, care, momentan, ne plasează la coada clasamentului UE.

Vorbim despre lipsa autostrăzilor și despre situația proiectelor de infrastructură care rămân de cele mai multe ori în stadii incipiente (proiectare, licitație). Acestea nu doar că ne afectează la nivel economic, însă ne așează și într-o poziție deloc avantajoasă atunci când vine vorba de numărul de decese în trafic, cauzate în special de lipsa unei infrastructuri puternice.

Cum vor contribui la creșterea PIB

Chiar dacă în dreptul anului 2019 se înregistrează o contribuție negativă de 0,3 puncte procentuale la creșterea produsului intern brut (PIB), în anii următori piața pare să se redreseze. Comisia Națională de Strategie și Prognoză estimează că sectorul construcțiilor va contribui la creșterea reală în perioada 2020-2022 cu 0,7%. În același timp, evoluția PIB pe segmentul construcțiilor este așteptată să înregistreze creșteri de 6-7% în următorii patru ani, în timp ce ponderea ar putea atinge valori între 6,3 și 7,2%.

Comenteaza