Cum vor arăta noile blocuri ale Clujului

Cum vor arăta noile blocuri ale Clujului
În primele zile de primăvară şantierele răzleţe ce aduc case noi pe piaţa locală pun utilajele în mişcare. Câte un bloc de 20, 90 sau peste 100 de apartamente se apropie de predare.

Cu preţuri variind de la 32.000 la peste 120.000 de euro, câteva sute de apartamente se află în construcţie în aceste luni şi cresc oferta pe piaţa rezidenţială locală, atât în centru, cât şi în cartierele oraşului.

Şantierul blocului de 110 apartamente al Transilvania Construcţii de pe Calea Dorobanţilor se află la o lună distanţă de închiderea lucrărilor. Peste 100 de muncitori lucrează în clădire şi în exterior printre utilajele cu însemnele companiei de construcţii, care pe acest şantier este nu doar antreprenor general, ci şi beneficiar. Se lucrează la finisaje şi amenajări exterioare, iar blocul cu 12 etaje şi balcoane cu buline perforate a ajuns să capete forma din desenul arhitecţilor, semnat de biroul Dico&Ţigănaş, de pe panoul instalat la intrarea pe terenul proprietarilor. Responsabilii de şantier sunt dimineaţa în şedinţă cu directorul general.

Pe şantier încă se lucrează, printre stive de polistiren roz şi sticlă pregătită de instalat pe balcoane, dar există deja apartamente mobilate (model pentru potenţialii clienţi), iar de pe terase ai panorama celorlalte şantiere din Gheorgheni-Mărăşti şi chiar a Iulius Mall. Etajele 11 şi 12 sunt rezervate apartamentelor amenajate pe două niveluri, cu scară interioară. Cele 10 "vedete" ale blocului costă 119.000 de euro fiecare, iar primul a fost deja vândut. Pentru celelalte locuinţe din imobil, preţurile încep de la 62.000 de euro pentru apartamentele cu două camere, iar cele cu trei se vând la 89.000 de euro, sumă la care se adaugă taxa pe valoarea adăugată (TVA).

Transilvania Construcţii a vândut în jur de 30% dintre apartamente, potrivit directorului general al companiei, Andrei Timofte. "Pentru noi acest stadiu al vânzărilor este foarte mulţumitor, având în vedere că pe piaţa locală există o reticenţă a cumpărătorilor la ideea de a achiziţiona locuinţe în imobile nefinalizate, din cauza precedentelor nefericite cu diverse proiecte blocate. Estimăm că într-un an, un an jumătate de la obţinerea cărţilor funciare, toate apartamentele vor fi vândute", a menţionat Timofte.

Lucrările vor dura mai puţin de doi ani: au început în august 2010 şi se închid în aprilie-mai 2012. Acesta cu tot cu pauza de trei luni, impusă din cauză că vecinii dintr-un bloc de pe str. Coastei au acţionat în instanţă Consiliul Local pentru emiterea autorizaţiei de construire, plângându-se de distanţa mică dintre blocul lor şi noul imobil de locuinţe. În cele din urmă, dezvoltatorii şi vecinii au rezolvat pe cale amiabilă conflictul, iar şantierul a repornit.

Transilvania Construcţii şi-a autorizat imobilul la pachet cu un alt bloc pe terenul învecinat, cel al Gimarom Imobile. A doua clădire, amplasată spre Calea Dorobanţilor va avea subsol, parter, nouă etaje şi 90 de apartamente, conform avizelor. Blocul de nouă etaje urma să fie construit tot de Transilvania Construcţii, dar între timp, înţelegerea dintre cei doi parteneri de proiect a căzut, iar Gimarom a mers pe cont propriu. Şi acest nou imobil se află acum în plină desfăşurare de lucrări. De altfel, pe blocurile vecine se văd în mişcare umbrele macaralelor active în cele două şantiere.

Apartamentele "de lângă Hilton" vor fi terminate la sfârşitul lunii aprilie, cu o lună de întârziere faţă de termenele anunţate în 2011. Motivul ţine de vremea nefavorabilă şantierului, a explicat Diana Adam, responsabil de comunicare pentru dezvoltatorul Rembrook. Clădirea Akros, preluată anul trecut de proprietarii Rembrook, va include un hotel Hampton by Hilton, de 109 camere, şi o componentă rezidenţială: un imobil de 20 de apartamente, dintre care opt de tip penthouse. Acestea sunt printre cele mai scumpe scoase la vânzare pe piaţa clujeană, cu un preţ pornind de la 1.400 euro/mp. "Mai sunt opt apartamente de vânzare, deocamdată nu le-am mai promovat pe piaţă, aşteptăm până după finalizarea lucrărilor", a menţionat Adam.

În stadii avansate se află lucrările şi pe şantierul Coratim de pe Calea Turzii, care adaugă un bloc în ansamblul deja construit de acelaşi dezvoltator. "Am vândut în jur de 35% dintre apartamente, preconizăm să terminăm lucrările la finalul lunii mai", a spus Daniel Dumitraş, asociat în Coratim. Dintre cele 112 apartamente din noul bloc, 88 vor avea două camere, iar restul, o cameră.

Coratim a început în iunie anul trecut lucrul la blocul de locuinţe, în zona unde a mai ridicat alte două clădiri, tot pentru apartamente. Preţurile sunt de 830 sau de 930 euro/mp (TVA inclusă), în funcţie de modalitatea de plată.

 

Comenteaza