Cum vor fi impozitate dividendele în acest an

Cum vor fi impozitate dividendele în acest an
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca a anunţat cum se va face în 2016 impozitarea veniturilor din dividende.

O persoană juridică română ce plăteşte dividende către o persoană juridică română are obligaţia să reţină, să declare şi să plătească impozitul pe dividende reţinut către bugetul de stat. Impozitul se stabileşte prin aplicarea unei cote de 5% asupra dividendului brut plătit unei persoane juridice române. Impozitul se plăteşte până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se plăteşte dividendul. Sunt neimpozabile la calculul impozitului pe profit dividendele primite de un plătitor de impozit pe profit de la o persoană juridică română indiferent de cota de participare la capitalul social al societății care distribuie dividende .
 
Veniturile din investiţii realizate de persoanele fizice cuprind şi veniturile din dividende, care se impun cu o cotă de 5% din suma acestora, impozitul fiind final. Obligaţia calculării şi reţinerii impozitului pe dividende revine persoanelor juridice. Cota de impozit de 5% se aplică asupra veniturilor din dividende distribuite începând cu 1 ianuarie 2016. Plătitorii de venituri din dividende sunt obligați să declare impozitul reţinut la sursă. Ei au obligaţia să depună o declaraţie privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit la fisc, până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent pentru anul expirat.
 
Contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS) în cazul veniturilor din dividende se stabileşte de organul fiscal în anul următor celui în care au fost realizate prin aplicarea cotei individuale de CASS de 5,5%  asupra venitului brut. Baza de calcul a CASS se evidenţiază lunar în decizia de impunere. Pentru persoanele fizice care realizează venituri din dividende, baza lunară de calcul a CASS reprezintă totalul veniturilor brute din dividende, bani sau natură distribuite de persoanele juridice, realizate în anul fiscal precedent, raportat la cele 12 luni
 
În 2016, persoanele ce realizează venituri din dividende nu datorează CASS pentru ele dacă realizează venituri din salarii, din pensii, activităţi independente, asocierea cu o persoană juridică, activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, indemnizaţii de şomaj, creşterea copilului sau incapacitate temporară de muncă. La persoanele fizice care realizează venituri din dividende şi se datorează CASS, aceasta se stabileşte de fisc prin decizie de impunere anuală. Baza lunară de calcul a CASS nu poate fi mai mică decât un salariu de bază minim brut pe ţară, dacă venitul din dividende pentru care se calculează contribuţia este singurul venit realizat.
 
Pentru veniturile din dividende realizate începând cu 1 ianuarie 2017, baza lunară  de calcul a CASS  nu poate fi mai mare decât valoarea a de cinci ori câştigul salarial mediu brut  în vigoare în anul pentru care se stabileşte contribuţia.  CASS anuală se stabileşte de organul fiscal, prin aplicarea cotei individuale de 5,5% asupra bazei anuale de calcul, determinată ca sumă a bazelor lunare de calcul asupra cărora se datorează CASS. Baza anuală de calcul a CASS nu poate fi mai mică decât valoarea a 12 salarii de bază minime brute pe ţară şi nici mai mare decât valoarea a de cinci ori câştigul salarial mediu brut înmulţită cu 12 luni.

Comenteaza