Daniel Metz a devenit lector la FSEGA. Fostul CEO al NTT DATA Romania anunțase că vrea să se dedice educației tinerilor

Daniel Metz a devenit lector la FSEGA. Fostul CEO al NTT DATA Romania anunțase că vrea să se dedice educației tinerilor

Omul de afaceri a câștigat concursul organizat de Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul UBB. Daniel Metz ocupă acum postul de lector la linia de predare în limba germană a FSEGA. 

Daniel Metz rămâne președinte al Board-ului NTT DATA România, companie care a raportat pentru anul 2020 o cifră de afaceri de 371,3 mil. lei (76,7 mil. euro), conform datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

xxxx

Daniel Metz a anunțat pe blog-ul său că dorește să se dedice carierei universitare:

"Anul trecut, în luna mai, am terminat de scris o poveste. O poveste despre un grup de oameni entuziaști, visători, dornici de succes și dispuși să schimbe regulile viitorului.

Timp de 20 de ani, am avut onoarea de a conduce acest grup minunat. Dintotdeauna am știut că va veni ziua în care va trebui să mă retrag. Atunci când începi să desenezi un cerc, îți dorești ca acel cerc să fie închis. Acel moment trebuie planificat minuțios și îndeosebi asumat rațional și emoțional.

Încă de acum 5 ani am decis ca, după încheierea misiunii mele „executive”, să mă dedic educației oamenilor tineri. Prin mâna mea au trecut de-a lungul timpului mii de oameni tineri. Știu că pot să îi ajut, împărtășindu-le experiența și expertiza pe care le am.

Din 2017, am început să predau la Universitatea Babeș-Bolyai, în calitate de cadru didactic asociat. Acum, după ieșirea mea din rolul de lider executiv al unei companii de succes, am decis să fac pasul următor. Acela de a candida pentru un post de cadru didactic titular.

În ultimul segment al activității mele profesionale, doresc să mă dedic carierei universitare. Este o obligație morală, un gest de recunoștință față de comunitatea în care am avut șansa de a scrie o poveste de succes.

Este esențial să ne pregătim tinerii pentru competiția dură a viitorului. Cu un tineret educat, bine pregătit pentru viață, șansele noastre ca națiune în competiția globală vor deveni mai bune de la an la an", a scris omul de afaceri Daniel Metz pe blog.

Daniel Metz este unul dintre cei mai de succes antreprenori clujeni în IT. A crescut de la zero compania EBS, pe care a cândut-o apoi japonezilor de la NTT DATA. A rămas la conducerea NTT DATA România, companie care a ajuns la 3.000 de angajați și pe care a dus-o în topul firmelor de IT din România.

Metz predă la UBB încă din 2017, din poziția de cadru didactic asociat, dar postul pe care îl ocupă acum, cel de lector, este de cadru didactic titular.

Comenteaza