De la Fisc, la imobiliare, pe filiera Cluj – Dubai – București

De la Fisc, la imobiliare, pe filiera Cluj – Dubai – București

Dezvoltatorul imobiliar Marius Gaga, fost director general al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), care a ridicat ansambluri în Cluj, Constanța, București și s-a mutat apoi în Dubai, revine cu un proiect rezidențial de 100 de milioane de euro în România.

Omul de afaceri din Maramureș a dezvoltat mai multe ansambluri în țară înainte de a fi numit director general al ANAF, conform Profit. El a fost membru în consiliile de administrație de la Loteria Română, RADET, CFR. Primul său proiect rezidențial major a fost Cartierul Solar, din cartierul Berceni, demarat în 2015, după ieșirea sa din sectorul public.

Proiectul cu 963 de apartamente, investiție de 45 milioane de euro, a fost realizat alături de Lucian Zlate. El a mai făcut afaceri cu fiul lui Adriean Videanu și cu omul de afaceri Constantin Duluțe. În 2017, Gaga și Zlate și-au mutat domiciliul în Dubai, motiv pentru care vânzătorii apartamentelor din Cartierul Solar promovau proiectul ca având capital arab. Dezvoltarea Cartierului Solar a fost realizată prin firma Ad Astra Partners.

Din octombrie 2016, departamentul de vânzări al Cartierului Solar a fost preluat de clujeanul Adrian Rus, care a condus câțiva ani afacerile de presă ale familiei Adamescu. Gaga se pregătește de cel mai mare proiect imobiliar al său. El a cumpărat fosta fabrică de mobilă Silvarom din cartierul bucureștean Crângași. Terenul de 7,5 ha a fost pregătit pentru dezvoltarea unui complex rezidențial cu 2.073 de apartamente.

Dezvoltarea proiectului este asigurată de firma Simart Arhitecture, înființată de Gaga și controlată printr-un offshore din Cipru. Planul investitorului este să dezvolte proiectul Aqua City (foto) până în 2021. Ansamblul va cuprinde un centru spa și un hipermarket. „Băncile finanțează valori mici, de 5-10 milioane de euro. Împart banii la mai mulți dezvoltatori. Surplusul financiar va veni din capitalul propriu al dezvoltatorului “, a declarat Adrian Rus.

Planul dezvoltatorului este să rezerve o scară de bloc pentru apartamente adresate investitorilor interesați să cumpere cu scopul închirierii ulterioare. În curtea fostei fabrici Silvarom a fost descoperit un izvor care asigura necesarul de apă al producției de mobilier. Planul dezvoltatorilor este să tragă de la acel izvor apă potabilă într-un robinet separat în bucătăriile apartamentelor din Aqua City.

Comenteaza