P Deductibilitatea cheltuielilor: o dilemă a noii realității

Pandemia și măsurile adoptate pentru limitarea răspândirii acesteia au introdus noi parametri în realitatea companiilor. Suspendarea sau reducerea activității pe perioada stării de urgență, împreună cu perioada implicită de revenire la activitate economică, reprezintă un context nou pentru companii inclusiv din punct de vedere fiscal — un context pe care companiile trebuie să descopere cum să îl navigheze.

Este și cazul impozitului pe care companiile îl datorează, conform legii, Statului Român. Dacă în cazul impozitului plătit de microinteprinderi lucrurile sunt destul de clare, deoarece ele depind direct de veniturile unei companii, în cazul impozitului pe profit calculul este unul mai complex. Cheltuielile efectuate de către societăți afectează în mod direct baza de impozitare, în funcție de încadrarea lor ca deductibile sau nedeductibile. Criteriile de încadrare nasc incertitudini în situația aceasta nouă, excepțională cu care ne confruntăm. Am discutat despre aceste incertitudini cu Adrian Șerban, Senior Tax Manager RSM Romania.

”Pandemia și măsurile adoptate pentru limitarea răspândirii acesteia au introdus noi parametri în realitatea companiilor.”

Fiscul definește ca fiind deductibile acele cheltuieli care servesc scopului desfășurării activității economice a unei societăți; putem, însă, să vorbim despre astfel de achiziții atunci când activitatea este suspendată, datorită măsurilor anti-pandemie? Există o categorie de cheltuieli de tip abonament care continuă să ”curgă” în ciuda suspendării totale sau parțiale a activității economice; este cazul chiriilor pentru locații și birouri, al abonamentelor de telefonie mobilă, de internet, și chiar a serviciilor de consultanță oferite sub formă de abonament. Aceste cheltuieli sunt făcute mai degrabă în speranța revenirii la activitatea economică, decât pentru desfășurarea acesteia — scopul ar trebui redefinit pe măsura contextului.

Apoi, avem o categorie de cheltuieli specifice pentru această perioadă și măsurile pe care aceasta le implică: materiale de protecție sau care să micșoreze riscul de contaminare cu noul coronavirus (măști chirurgicale sau din pânză, mănuși de unică folosință, dezinfectanți pentru mâini sau pentru suprafețe etc.).

Acestor categorii li se alătură toate acele achiziții care au fost făcute pentru ca munca angajaților să se poată desfășura de la domiciliu — multe companii au fost nevoite să achiziționeze de la laptopuri și imprimante, la echipamente sau software-uri care să înlesnească conectarea echipelor în rețelele proprii. Pentru că echipamentele au fost destinate utilizării de către un angajat anume, și acestea riscă să fie asimilate ca avantaje pentru salariați — adică să facă subiectul unui cu totul și cu totul alt regim de taxare. Există, deci, mai multe incertitudini ce nu sunt clarificate momentan prin legislație.

”Cash flow-ul și lichiditatea de care dispun companiile sunt punctele nevralgice ale bunăstării și chiar supraviețuirii lor.”

Dacă anumite achiziții sunt încadrate de către societăți comerciale ca fiind deductibile, iar fiscul le interpretează ca fiind nedeductibile deoarece activitatea economică a fost suspendată și în consecință cheltuielile nu ar putea fi în scopul activității economice, atunci acestea vor fi reconsiderate — ceea ce va conduce la o creștere a bazei de impozitare. Taxa pe valoarea adăugată aferentă, declarată pentru achizițiile respective, va fi și ea reconsiderată ca nedeductibilă (adică nu va mai putea fi recuperată de la stat, și va ajunge o cheltuială a companiei). Nu există penalități financiare adiționale care să se adauge la aceste sume, ceea ce face ca sancțiunile să nu pară dintre cele mai grave — dar putem vorbi de sume suplimentare care, datorită dimensiunii lor, să aibă un impact notabil asupra cash flow-ului unei companii. În contextul actual, în care cash flow-ul și lichiditatea de care dispun companiile sunt punctele nevralgice ale bunăstării și chiar supraviețuirii lor, subiectul deductibilității devine o problemă stringentă.

Pandemia este ea în sine un context nou, pe care îl descifrăm și înțelegem pe măsură ce îl parcurgem. Și este firesc să fie așa, dat fiind că pentru toți stakeholderii implicați aceasta este prima pandemie pe care o trăiesc. În egală măsură, este firesc să existe un interval de timp — un decalaj — între conștientizarea unei probleme, pe de-o parte, și definirea și implementarea unei soluții care să o adreseze, pe de altă parte: pentru că problemele sunt mai mereu descoperite prin practică. Tocmai din acest considerent, cred că rolul companiilor în soluționarea acestor probleme trebuie să devină unul activ: anume, să semnaleze autorităților de competență (Ministerul de Finanțe, ANAF, ș.a.m.d.) nevoia de clarificare a legislației și a normelor aferente.