De'Longhi cu fabrică la Cluj a investit 126 mil. euro în primele nouă luni din 2022, majoritatea banilor în România

De'Longhi cu fabrică la Cluj a investit 126 mil. euro în primele nouă luni din 2022, majoritatea banilor în România
Grupul italian s-a extins cu fabrici și magazine la nivel mondial

Grupul italian producător de espressoare cu unitate de producție în județul Cluj a investit peste 126 mil. euro în acest an, majoritatea fondurilor au fost pentru activitatea din țara noastră, inclusiv 21 mil. euro pentru viitoarea fabrică din Satu Mare.

Fabrică de 21 mil. euro, a treia în România

Grupul italian De’Longhi, activ în producţia de electrocasnice mici precum espressoare şi blendere, a investit în primele nouă luni din acest an 126,5 mil. euro, cea mai mare parte a sumei fiind pariată pe România, unde gigantul are trei fabrici – la Jucu de Sus (judeţul Cluj), la Mădăraş (judeţul Bihor) şi la Satu Mare, aceasta din urmă nefiind încă funcţională, dar pentru care, firma italiană a investit 21 mil. euro.

„În primele nouă luni din 2022, grupul a continuat să investească, suma totală pariată fiind de 126,5 mil. euro, bani care au mers în bună parte către infrastructură, către achiziţia unei fabrici noi în România şi către îm­bunătăţirea activităţii la unităţile de producţie deja existente în România, Italia şi China“, conform raportului financiar trimestrial al celor de la De’Longhi.

Afaceri de peste 2 miliarde de lei pentru producătorul de espressoare de la Cluj

De’Longhi România S.R.L. a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri de 2.260.851.402 miliarde de lei (în creștere cu circa 600 mil. lei față de primul an pandemic) și a raportat un profit de 79.597.679 mil. lei, mai mic cu aproximativ 10 mil. lei). Compania care produce espressoare la Cluj are peste 3.700 de angajați în România, potrivit datelor consultate de ZIUA DE CLUJ pe site-ul termene.ro.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza