De’Longhi va avea sediul în Cluj-Napoca

De’Longhi va avea sediul în Cluj-Napoca
Italienii şi-au înregistrat deja noua firmă. Vecinii lor de producţie, germanii de la Bosch, au intrat în şantier, planurile fiind de a finaliza în decurs de un an actuala etapă de investiţii.

Primii doi investitori anunţaţi pentru parcul industrial Tetarom III după lovitura închiderii fabricii Nokia, De'Longhi şi Bosch, vor lucra pe parcursul verii la pregătirea noilor unităţi, unde producţia ar trebui să înceapă în 2012.

Constructorii de la Reif Infra, companie desemnată drept antreprenor general în şantierul Bosch, lucrează la sistematizarea terenului, terasamente şi pregătirea lucrărilor pentru hala germanilor. Conform graficului, se estimează că lucrările se închid în aproximativ un an, în iulie, potrivit datelor administratorilor parcului industrial Tetarom. "În vară se termină construcţia, apoi se intră în teste şi urmează perioada de probe, iar producţia ar putea începe undeva în noiembrie-decembrie anul viitor", a menţionat directorul societăţii Tetarom, Viorel Găvrea.

La Cluj, grupul Bosch construieşte un nou centru de producţie pentru fabricarea şi dezvoltarea de unităţi electronice de comandă destinate industriei auto. Într-o primă etapă, cea care se va încheia la sfârşitul anului 2013, sunt prevăzute investiţii de 77 de milioane de euro. Clădirile construite vor acoperi o suprafaţă totală de circa 38.000 mp, iar producţia ar trebui să înceapă la mijlocul anului 2013. Până la finalul anului următor, în Cluj-Napoca vor fi angajate 340 de persoane atât în producţie, cât şi în dezvoltare. De-a lungul următorilor ani, locaţia urmează să fie extinsă, susţin reprezentanţii grupului. Conform datelor stabilite prin contractul negociat, compania preconizează în Tetarom III o investiţie pe un teren de 20 ha.

Grupul german Bosch a avut anul trecut în România o cifră de afaceri de 188 de milioane de euro, în creştere cu 17%. Investiţiile planificate în acest an şi în 2013 pe piaţa din România, care le includ şi pe cele în fabrica din Jucu, ajung la 120 de milioane de euro, a anunţat compania. Bosch este unul dintre liderii globali ai furnizorilor de tehnologie şi servicii. Grupul cuprinde compania Robert Bosch şi 350 de filiale şi companii regionale din peste 60 de ţări. Până în prezent, grupul Bosch este reprezentat în România în trei unităţi, în Bucureşti, Timişoara şi Blaj. Numărul de angajaţi ai concernului Bosch în România este de 1.400.

Celălalt nou locatar al parcului industrial din Jucu, compania care îi înlocuieşte în fabrică pe finlandezii de la Nokia, pregăteşte intrarea la Cluj. Grupul italian şi-a înregistrat pe o adresă pe Calea Dorobanţilor societatea sa românească, De'Longhi SRL, iar primii oameni ai echipei care va coordona instalarea la Cluj au fost duşi pentru instrucţie la Treviso, sediul central al companiei. Aceasta urmează să înceapă instalarea liniilor de producţie în august, cu decalaj de o lună faţă de cel mai recent termen preconizat. De'Longhi va colabora cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj în procesul de recrutare, dar instituţia nu are încă informaţii oficiale privind structura personalului sau numărul de angajaţi.

"Deocamdată sunt doar pregătiri pentru procesul de recrutare, urmează să se facă angajări şi din rândul fostului personal de la Nokia. Se vor face stagii de pregătire în Italia. Încă nu ni s-a comunicat numărul de persoane necesar, dar, din comunicarea cu cei de la De'Longhi, cel mai probabil recrutarea ar trebui să înceapă la sfârşitul lunii iulie. Primii oameni din staff au fost selectaţi, iar firma din România e înfiinţată", a menţionat Daniel Don, directorul AJOFM. Sediul societăţii înregistrate în Cluj în ianuarie 2012 figurează pe Calea Dorobanţilor nr. 48, la adresa imobilului de birouri Silver Business Center.

Potrivit administratorilor imobilului, italienii nu şi-au închiriat spaţii aici pentru un sediu, dar în clădire funcţionează "centrul de tranziţie de la Job la Smart Job" al AJOFM Cluj. Amintim că administraţia judeţeană şi De'Longhi au anunţat în urmă cu câteva luni că grupul italian va achiziţiona activele Nokia din parcul industrial de la Jucu, unde va începe în acest an producţia de aparate electrocasnice şi electronice. Ţinta de angajări este de 600-1.000 de oameni, la capacitate maximă de producţie, iar investiţia în dotările cu echipament ale halelor, de 30 de milioane de euro.

 

 

Comenteaza