Departamentul pentru IMM-uri şi turism promovează conceptul "România destinaţie sigură"

Departamentul pentru IMM-uri şi turism promovează conceptul
Ministrul delegat pentru IMM-uri şi Turism, Florin Jianu, a declarat vineri la Suceava într-o conferinţă de presă că Departamentul pentru IMM-uri şi turism face o campanie pentru promovarea României ca o destinaţie turistică sigură în contextul geopolitic actual, transmite corespondentul Mediafax.

Jianu a spus într-o conferinţă de presă că România reprezintă o destinaţie sigură.

El a precizat că a fost în Republica Moldova la un eveniment de deschidere al Camerei de Comerţ România-Republica Moldova şi a transmis că România este un partener economic solid, dar şi o destinaţie turistică sigură.

Ministrul a arătat că datele arată că România se situează între primele zece ţări europene după creşterea a numărului de turişti, fiind pe locul patru cu creştere de turişti din China şi pe primele zece locuri cu creştere pentru turişti din Statele Unite, Olanda, Marea Britanie, Franţa sau Italia.

"Un număr însemnat de turişti provin din Republica Moldova", a spus Jianu.

El a subliniat că România este o destinaţie sigură şi pentru că două organisme internaţionale, Comisia Europeană a Turismului şi Organizaţia Mondială a Turismului, au ales ca în toamnă să organizeze două evenimente în România, Adunarea Generală a Comisiei Europene de Turism şi o acţiune a secretarului general al OMT care va participa la un eveniment de promovare a clusterelor din turism.

"Pentru a aplica sintagma «România destinaţie sigură» vom avea evenimente în Bucovina", a spus Jianu care a arătat că, în colaborare cu CJ Suceava se vor organiza infotrip-uri cu mass-media, cu factorii decidenţi, cu oameni din industrie din Republica Moldova, pentru a cunoaşte mai bine această zonă apropiată atât de Ucraina, cât şi de Republica Moldova, astfel încât fluxul de turişti să crească în zonă.

Totodată, vor exista târguri la care judeţul Suceava este invitat să participe, dar şi alte evenimente pentru a defini conceptul "România destinaţie sigură", a adăugat ministrul.

Întrebat dacă există sentimentul în străinătate că România este o destinaţie nesigură, Florin Jianu a răspuns că nu există această percepţie, dar că este nevoie ca în contextul geopolitic actual România să aibă un cuvânt de spus şi să joace o carte câştigătoare.

"Nu există sentimentul că România este o destinaţie nesigură, dar dacă ne uităm la pieţe din Statele Unite, din China, pieţe îndepărtate pentru care Europa reprezintă o regiune ca atare, cred că contextul şi ceea ce se întâmplă în Ucraina, noi trebuie să ne poziţionăm foarte puternic. Trebuie să spunem un cuvânt, să avem o voce puternică în zonă şi trebuie să ne jucăm o carte câştigătoare. E un context bun, datele statistice arată acest lucru, organisme internaţionale aleg România pentru a organiza evenimente, iar ceea ce facem noi astăzi este să potenţăm ceea ce deja în România avem ca şi ofertă", a spus ministrul delegat pentru IMM-uri şi Turism.

Prăbuşirea avionului malaezian în Ucraina îi va determina pe mulţi turişti de pe alte continente să evite Europa de Est şi, implicit, România, considerând că zona este nesigură, cred operatorii din turism, care spun că va scădea şi numărul românilor care vor zbura spre Rusia sau ţările scandinave.

"E nenorocirea nenorocirilor", a declarat recent pentru MEDIAFAX Gheorghe Fodoreanu, proprietarul agenţiei Invitation Romania.

El a explicat că orice accident aviatic major se reprecutează negativ la nivel mondial, iar în perioada imediat următoare numărul pasagerilor pe cursele aeriene din întreaga lume scade cu 0,1-0,5%, ceea ce, arată Fodoreanu, este enorm.

"Bineînţeles că există un impact emoţional. Pe mine m-au sunat în ultimele ore câţiva prieteni ca să mă întrebe pe unde trec exact avioanele cu care urmează să zboare", a spusîn urmă cu o săptămână Dorin Ivaşcu, preşedintele Asociaţiei Române a Operatorilor Privaţi din Aviaţie.

În afara efectului emoţional, care afectează pasagerii curselor aeriene din întreaga lume, prăbuşirea avionului în Ucraina afectează şi turismul românesc, din cauza vecinătăţii celor două ţări.

"Din păcate, România este la o distanţă relativ mică de zona de conflict din Ucraina, iar turiştii din zone mai îndepărtate, de pe alte continente, nu fac foarte clar distincţia între România, Ungaria, Ucraina sau Bulgaria. Pentru ei, acestea sunt ţări din Estul Europei, unde are loc un conflict pe fondul căruia s-a prăbuşit un avion, iar din acest motiv vor evita zona şi, implicit, România", a declarat agenţiei MEDIAFAX Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Pentru mulţi turişti de pe alte continente, România, Cehia sau Ucraina sunt cam acelaşi lucru, crede, la rândul lui, Lucian Boronea, proprietarul agenţiei de turism Accent Travel.

 

Comenteaza