Dezvoltator de vile la Cluj: “Am înjumătățit planurile de investiții”

Dezvoltator de vile la Cluj: “Am înjumătățit planurile de investiții”

Planurile de investiții ale dezvoltatorului imobiliar Wallberg s-au înjumătăţit pentru acest an din cauza birocraţiei şi a întârzierilor, explică Valentin Morar, director general al companiei cu proiecte în Cluj, Timișoara, Arad și Brașov.

Până în prezent, Wallberg are 150.000 mp construiți şi a livrat 1.000 de apartamente, conform ZF. „Principala problemă o reprezintă birocraţia şi legislaţia care lasă loc de interpretare. Noi aveam în plan investiţii de 66 milioane de lei, dar din acest volum vom realiza numai jumătate“, a spus Valentin Morar.

Portofoliul grupului Wallberg include proiecte în Arad, dintre care Arad Plaza şi Bourgeoise Residence finalizate recent, un proiect de vile din Cluj-Napoca, un proiect finalizat integral în Braşov şi alte două proiecte majore aflate în diferite etape de dezvoltare - Sunnyville în Braşov şi XCity Towers în Timişoara.

Următorul pas îl reprezintă extinderea activităţii în Bucureşti, însă nu a fost achiziţionat terenul necesar viitoarei dezvoltări, iar procesul de achiziţie anunţat la începutul anului 2019 a fost încetinit de o piaţă a terenurilor în creştere.

„Nu vom vedea schimbări de preţ pe segmentul mediu. La nivelul pieţei rezidenţiale, dintre apartamentele în construcţie, 80% sunt deja vândute. Nu avem stocuri mari în piaţă, cum era cazul în 2008-2009, şi nu sunt motive pentru scăderi de preţuri, iar cererea va fi ajustată din anularea sau amânarea proiectelor care nu sunt începute încă.

Afectate sunt imobilele din zona inferioară de preţ, în condiţiile în care sunt oameni care şi-au pierdut locurile de muncă sau în cel de lux, unde oamenii chiar dacă au bani, în această perioadă preferă să aştepte puţin“, a spus Morar.

Comenteaza