Directorul Broker SA, dat afară din motive disciplinare

Directorul Broker SA, dat afară din motive disciplinare
Directorul general al companiei clujene de intermediere pe bursa de valori Broker SA, Grigore Chiş, a rămas fără loc de muncă. Consiliul de Administraţie i-a desfăcut contractul de muncă pe motive disciplinare, a anunţat compania pe bursă.

Lui Chiş i se reproşează faptul că ar fi "încălcat în mod continuu" deciziile Consiliului de Administraţie privind tranzacţiile de titluri pe piaţa de capital şi respectiv privind delegările. "Am pus condiţii pentru tranzacţii şi le-a încălcat, producând prejudicii. Nu avea voie să cumpere sau să vândă acţiuni decât în anumite limite, pe care le-a încălcat. O altă decizie încălcată este că, la orice firmă civilizată, când se pleacă în delegaţie se anunţă. De un an de zile pleacă şi vine pe banii acţionarilor fără să dea niciun raport, numai în ultimele şase luni a plecat de 26 de ori, şi asta nu se poate admite", spune preşedintele Consiliului de Administraţie, Anton Ionescu.

Chiş a ocupat funcţia de director în urmă cu doi ani, după ce atunci întreaga conducere a Broker a fost demisă, inclusiv fondatorul Broker, Petru Prunea, din cauza unui dosar penal deschis la sucursala din Deva a societăţii.

"E o decizie abuzivă, pe care o voi contesta la Registrul Comerţului şi la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ", spune Chiş pentru ziuadecj.ro. Acestuia i se imputează faptul că ar fi încălcat o serie de decizii interne, între altele faptul că ar fi plecat în mai multe delegaţii fără acordul preşedintelui Consiliului de Administraţie şi nu i-ar fi înaintat acestuia un raport după întoarcerea la Cluj.

Grigore Chiş a venit în funcţie în iunie 2009 din postul de manager de portofoliu la BT Asset Management, societatea de administrare a investiţiilor a Băncii Transilvania. El a mai fost angajat al SSIF Broker, între 1999 şi 2005, ca director de tranzacţionare. Pe post au mai candidat atunci Marius Plugaru, actual consilier în cadrul BVB şi fost director la firma de brokeraj Fortius Finance, Florin Aldea, fost director al Alpha Finance, şi Mirela Maxim, directorul sucursalei din Bucureşti a Interdealer Capital Invest.

Prunea a fost îndepărtat din toate funcţiile pe care le deţinea la Broker şi a primit interdicţia de a mai activa cinci ani pe piaţa de capital, după ce Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a sesizat o serie de nereguli grave în activitatea societăţii. El a fost înlocuit pe postul de director de către Grigore Chiş şi în postul de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Broker de către Anton Ionescu, decizie contestată în instanţă de către Prunea. Curtea de Apel a dat câştig de cauză companiei de brokeraj.

Broker a fost înfiinţată în 1994 de Petru Prunea împreună cu câţiva prieteni, când aceştia au investit pe piaţa de capital echivalentul a 34.000 de dolari. Compania clujeană de brokeraj a fost listată la bursă în 2005.

 

Comenteaza