Doar 10% dintre copii mai ies acum în mall sau în parc

Doar 10% dintre copii mai ies acum în mall sau în parc

Numai 10,1% dintre copiii cu vârsta între 6 și 18 ani au declarat că mai ies prin parc și prin mall, în cadrul unui studiu realizat printre de platforma educațională Kidibot referitor la activitățile pe care le fac pe perioada actualei pandemii de coronavirus.

89,9% au declarat că stau doar în casă. Studiul a început marți, 10 martie, când a fost ultima zi de școală. În primele zile, procentul celor care au răspuns că nu stau doar în casă era de 15%.

Pe măsură ce au trecut zilele, din ce în ce mai puțini au declarat acest lucru, semn că instrucțiunile autorităților au fost ascultate. La studiu au răspuns 1.466 de copii la nivel național în perioada 10-16 martie. Studiul s-a realizat pe www.kidibot.ro.

Kidibot este platforma educațională gratuită destinată copiilor de 6-18 ani pe care îi motivează să citească și să învețe mai mult folosind educația prin joacă, presiunea socială pozitivă, concursuri între echipe, inspirație de la personalități și multe altele. Aceasta este folosită de copii din 43% din școlile din România. Kidibot este implementată în România de către Asociația StartEvo.

Comenteaza