Doar 1 din 5 antreprenori s-ar implica activ în politică

Doar 1 din 5 antreprenori s-ar implica activ în politică

Trei sferturi din antreprenorii români sunt interesați de politică, însă numai unu din cinci s-ar înscrie într-un partid sau ar candida la o funcție. 75% dintre oamenii de afaceri din România se declară interesați de viața politică, potrivit unui sondaj al platformei de afaceri Business Days.

Nivelul de interes este foarte ridicat, însă oamenii de afaceri exclud, în majoritate, să activeze în cadrul unui partid politic și chiar să-și depună candidaturi independente la funcții publice. 60% dintre cei chestionați își declară disponibilitatea de a-și pune la dispoziție cunoștințele și efortul pentru dezvoltarea țării, dar din exteriorul formațiunilor politice, în calitate de consilieri

Dintre cei 210 antreprenori și manageri chestionați, doar 3% nu urmăresc aproape deloc viața politică, ci doar întâmplător. 46% au susținut că urmăresc viața politică, în fiecare zi, cu foarte multă atenție. Celor foarte atenți la scena politică li se alătură alți 30% care afirmă că o urmăresc cu multă atenție, în fiecare săptămână.

Numai unu din cinci dintre antreprenori și manageri este atent la zona politică doar ocazional, când au loc evenimente importante (cum ar fi alegerile). În ceea ce privește implicarea efectivă în politică, 43% se declară interesați de o eventuală carieră în domeniu, un nivel foarte apropiat de cel al prezenței la vot în primul tur al alegerilor prezidențiale.

30% dintre oamenii de afaceri chestionați nu sunt interesați să se implice în politică, un nivel foarte apropiat de cei 27% dintre respondenți indeciși. Cu alte cuvinte, mediul de afaceri se află într-un moment în care disponibilitatea antreprenorilor pentru a contribui la decizia politică este la un nivel relativ ridicat.

În forma efectivă de implicare în politică, lucrurile indică altceva. 60% dintre antreprenorii chestionați s-ar implica doar în calitate de consultant, consilier (al unui candidat sau partid) sau, cel mult, ca membru al unei organizații neguvernamentale, cum sunt corpurile profesionale, de experți, patronatele.

Implicarea politică în sensul tradițional este mai puțin luată în calcul de reprezentanții mediului de afaceri. Mai puțin de unu din cinci s-ar înscrie într-un partid politic pentru a candida la o funcție politică sau pentru a contribui la elaborarea de politici publice.

„Deși există un apetit evident din partea oamenilor de afaceri pentru implicarea în politică, forma pe care o îmbracă această dorință pare a fi una de suport în transferul de competențe dinspre sectorul privat spre cel public. Chiar și perspectiva de a-și aduce contribuția ca simplu membru de partid este ignorată în mare măsură, în vreme ce soluția unei eventuale candidaturi independente (de tip antisistem, tipică pentru oamenii de afaceri care ajung să intre în politică) înregistrează cel mai mic scor: 5,5%”, spune Laszló Pacso, fondator și coordonator de proiecte Business Days.

Mai bine de o treime dintre cei chestionați au afirmat că “diminuarea corupției în rândul clasei politice” ar fi imboldul care i-ar face să se implice, fără niciun dubiu, în viața politică. Doar unu din cinci antreprenori și manageri participanți la sondaj cred că pot avea o contribuție la evoluția țării.

Printre alte argumente care i-ar face să se implice în mod activ pe scena politică au mai indicat nevoia de înnoire a clasei politice (17%), spectrul unei crize/ recesiuni economice (9%) și succesul unor partide sau personalități politice în care au încredere (9%).

Doar unu din 10 antreprenori ar intra în politică ca formă de protest față de introducerea unor politici publice cu care nu sunt de acord. Câțiva antreprenori de top au oferit o serie de răspunsuri la un scenariu ipotetic, în care ar prelua un ipotetic Minister al Antreprenoriatului.

Marius Ghenea a indicat constituirea Organizației Române pentru Antreprenoriat, „ca un parteneriat public-privat; debirocratizarea pentru activitatea afacerilor mici și medii antreprenoriale, clarificarea legislației cu privire la stock-options, introducerea în strategia de educație națională și în curriculumul național a elementelor corelative necesare pentru educația antreprenorială”.

Dragoș Anastasiu a indicat, simplu, debirocratizarea, iar Dan Mocanu, senior consultant al Blue Ocean Strategy, ar facilita elaborarea de legi care să dezvolte antreprenoriatul și programe care să îi sprijine pe inovatori, pe cei cu șanse reale de reușită în antreprenoriat.

Evenimentul Business Days București, din perioada 11-12 decembrie, va aduna vorbitori precum Daniel Metz, Dragoș Petrescu, Rucsandra Hurezeanu, Marius Ghenea, Radu Georgescu, Jean Valvis, Dragoș Anastasiu, Silviu Hotăran, Iancu Guda, Alex Cernătescu, Radu Atanasiu, Petre Nicolae, Dan Mocanu, Sorin Faur, Radu Lupaș, Felix Pătrășcanu, Cristian China-Birta.

Business Days este o platformă de afaceri, dezvoltare profesională și personală din România pentru antreprenori și manageri. Evenimentele aplică studii de cercetare pentru a identifica problemele și provocările cu care se confruntă antreprenorii și managerii locali. În 2019 acestea sunt organizate în marile orașe din regiunile țării: Cluj, Timișoara, București, Iași.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

Loading...
loading...
Comenteaza