Dragnea, despre impozitarea veniturilor Bisericii: Nu susţin; Cel puţin să le ajutăm să existe

Dragnea, despre impozitarea veniturilor Bisericii: Nu susţin; Cel puţin să le ajutăm să existe
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că nu susţine impozitarea veniturilor Bisericii, afirmând că unele instituţii din România trebuie să fie "cel puţin ajutate să existe".

După o discuţie „la o masă" cu Patriarhul, în 2015, Eugen Teodorovici, fost ministru de finanţe şi acum consilier al premierului Tudose, revine cu ideea impozitării veniturilor Bisericii Ortodoxe Române. De această dată cu un plan concret. Mai exact, propunerea pe care o are în vedere este identificarea, de comun acord cu BOR, care sunt activităţile economice care pot fi impozitate, iar banii să rămână tot în gestionarea Bisericii, însă să fie cheltuiţi în domenii pe care statul le decide. Teodorovici a adăugat că sunt şi alte zone din care statul poate scoate bani, dar pe care Biserica „nu le îndrăgeşte", iar în aceste condiţii „trebuie să înteleagă şi să aleagă".

"Eu zic totuşi să încercăm să mai păstrăm nişte instituţii în România, cel puţin să le ajutăm să existe. Nu susţin această variantă", a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, în contextul în care afirmaţiilor consilierul premierului Mihai Tudose, Eugen Teodorovici.

Liviu Dragnea a afirmat că nu s-a discutat în coaliţie despre impozitarea veniturilor Bisericii, precizând că "nici nu vrea" să fie discutat acest subiect.

 

Comenteaza