După criza financiară vine criza grâului la Cluj
- Scris de Mihai Prodan
- 07 Noi 2011, 22:51
- Economie
- Ascultă știrea

Culturile de grâu din judeţul Cluj sunt compromise, nu doar de temperatura neobişnuit de scăzută pentru această perioadă, ci şi de seceta care a precedat-o. Jumătate dintre terenurile care ar fi trebuit însămânţate sunt pline de buruieni. Specialiştii propun ca alternativă cultivarea de porumb, ovăz, orzoaică sau legume.
"Fermierii au probleme din cauza secetei prelungite", a recunoscut Grigore Onaciu, şeful Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Cluj. "Chiar dacă primele culturi semănate - rapiţa şi orzul de toamnă, care se însămânţează până în 15 septembrie - au mai prins umiditate, din cauza secetei s-au uscat şi sunt compromise", spune Onaciu. La grâu, cea mai afectată cultură, perioada optimă de însămânţare a fost depăşită cu peste o lună, dar fermierii încă mai speră. Pe cei pe care nu i-a răpus seceta, şi au semănat deja, i-a răpus frigul. "Fermierii mai aşteaptă ploi; în ultima vreme a plouat 15 l/mp în zona Turzii. Odată cu banii deja investiţi în terenurile de acolo, în prelucrarea solului şi în achiziţionarea seminţei - e o cultură însămânţată cu bani investiţi în prelucrarea solului şi sămânţă - oamenii au probleme cu banii, iar cultura are o problemă de viitor", recunoaşte Onaciu.
În judeţ ar fi trebuit însămânţate deja 10.700 de hectare, dar numai jumătate dintre din aceste lucrări s-au finalizat. "Grâul nu are o problemă dacă stă în sol, dar, odată ce germinează, timpul trebuie să permită culturii să reziste peste iarnă. Culturile de grâu sunt incerte. Se seamănă şi în noiembrie, dar nopţile sunt reci şi nu germinează, chiar dacă peste zi se încălzeşte. E cu risc. Dacă se repetă şi în restul ţării ca în Cluj, s-ar putea să nu se realizeze suprafaţa totală planificată. Fermierii sunt reticenţi. Văd condiţiile de afară, că nu se poate ara şi sămânţa nu intră în contact cu solul, care trebuie tăvălugit, procedeu care costă", explică şeful DADR. Fermierii mari au semănat mare parte dintre suprafeţe, dar cei care administrează suprafeţe mici stau în expectativă. "Sunt mulţi. Au o pondere de 35% din totalul suprafeţei din Cluj", spune Onaciu.
Cel mai mare cultivator de grâu din judeţ este compania Transavia Alba, ce a preluat în arendă peste 1.000 ha în zona localităţilor Aiton, Sănduleşti, Tureni, Turda şi Copăceni, şi care a însămânţat deja 600 ha. "La data prezentă avem arendate peste 3.000 ha, iar interesul este să arendăm suprafeţe şi mai mari pentru producţia de cereale. Am înfiinţat o fermă vegetală în comuna Aiton, satul Rediu, dotată cu utilaje şi echipamente complete", a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, Ioan Popa, directorul Transavia. Acesta a adaugat că are dotări cu tractoare şi maşini agricole care pot deservi înfiinţarea culturilor agricole pe o suprafaţă de 5.000 ha. Dintre cele 3.000 ha arendate, 1.000 ha ar urma să fie însămânţate cu grâu, iar restul, cu porumb, în primăvară. Onaciu a menţionat că fermierii pot semăna şi în primăvară, doar ca să nu lase terenurile goale.
"Se pot pune porumb, ovăz sau orzoaică de primăvară, cartofi sau legume. Există ce să se semene în compensare, dar problema grâului, dacă va continua vremea aşa, e una mare", spune oficialul DADR. El a adăugat că însămânţarea de primăvară nu este atât de productivă.Unul dintre cei mai importanţi producători de grâu din Cluj este Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda, care cultivă în acest an 380 ha cu grâu, suprafaţă similară în ultimii 10 ani. 360 ha au fost deja semănate. "Cultura nu e afectată de temperatură, ci de secetă. Sămânţa stă ca în sac în sol la ora actuală pentru că nu e umiditate. Am pus-o în speranţa că va ploua, iar dacă plouă până în 15 noiembrie, vom putea salva producţia. Va fi cu siguranţă afectată cu fiecare zi de întârziere, dar dacă plouă la începutul lunii viitoare şi răsare grâul până dă zăpada, se va realiza producţia", spune directorul Ioan Haş.
Terenurile cultivate cu grâu în judeţ toamna trecută au ajuns la 10.500 ha. Suprafaţa cultivată cu grâu a scăzut an de an, de la 32.000 ha în 2001 la 27.000 ha în 2004, la 14.200 ha în 2006, cu o creştere uşoară la 15.000 ha în 2009.
Suprafaţa cu grâu în Cluj
s-a înjumătăţit între 2005 şi 2006, de la 32.300 la 14.200 ha, iar producţia recoltată a scăzut de trei ori în acest interval: 98.000 de tone recoltate în 2005, faţă de 31.000 de tone cu un an mai târziu. Preţul grâului are o pondere de 34% în costul pâinii. Cantitatea de grâu de panificaţie necesară pentru acoperirea consumului de pâine la nivelul judeţului este de 90.000 tone/an, conform DADR Cluj.