e-Factura NU va mai fi obligatorie pentru persoanele cu venituri din drepturi de autor. Ce s-a schimbat și cine rămâne vizat
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 11:00
- Economie
- Ascultă știrea
Sistemul RO e-Factura a fost modificat, iar unele obligații au fost relaxate în urma unui amendament recent adoptat.
Persoanele fizice care obțin venituri din drepturi de autor nu vor mai fi obligate să utilizeze sistemul RO e-Factura, acesta urmând să rămână opțional pentru această categorie, potrivit unui amendament adoptat luni în Comisia de Buget-Finanțe a Camerei Deputaților. Măsura a fost anunțată de Ministerul Finanțelor.
Informația vine în contextul în care, recent, o petiție publicată pe platforma Declic a strâns rapid mii de semnături. Semnatarii au solicitat Ministerului Finanțelor și ANAF eliminarea obligației de înrolare în RO e-Factura pentru persoanele fizice care obțin venituri din drepturi de autor și care nu sunt organizate ca PFA sau firme.
Amendamentul adoptat modifică Ordonanța de urgență nr. 120/2021 privind sistemul RO e-Factura și a fost susținut de toți membrii comisiei, conform unui comunicat transmis de Ministerul Finanțelor.
Documentul prevede mai multe excepții de la obligativitatea utilizării sistemului, vizând nu doar persoanele fizice cu venituri din drepturi de autor, ci și alte categorii.
Astfel, sunt exceptate de la utilizarea obligatorie a RO e-Factura persoanele fizice care obțin venituri din activități agricole, precum și institutele și centrele culturale străine care funcționează în România în baza unor acorduri interguvernamentale.
Principalele modificări propuse vizează:
- eliminarea obligativității utilizării sistemului RO e-Factura pentru persoanele fizice care se identifică fiscal prin cod numeric personal (CNP), acestea urmând să poată utiliza sistemul doar opțional;
- exceptarea de la obligația utilizării sistemului RO e-Factura pentru agricultorii persoane fizice care aplică regimul special pentru agricultori, având în vedere că aceștia utilizează deja carnete de comercializare care asigură trasabilitatea operațiunilor și conțin informațiile obligatorii din factură;
- exceptarea institutelor și centrelor culturale ale altor state care activează în România în baza unor acorduri interguvernamentale, în contextul dificultăților tehnice și administrative generate de lipsa unui cod de identificare fiscală;
- introducerea posibilității de radiere din registrele RO e-Factura pentru persoanele care nu mai au obligația sau nu mai doresc utilizarea sistemului.
În consecință, persoanele fizice identificate fiscal prin CNP nu vor mai fi obligate să folosească sistemul RO e-Factura, ci îl vor putea utiliza doar dacă aleg acest lucru. De asemenea, cei care nu mai au obligația sau nu mai doresc să folosească sistemul vor putea solicita ștergerea din registrele RO e-Factura.
„Am corectat o problemă reală, semnalată de multe categorii profesionale și de societatea civilă. Statul trebuie să fie ferm acolo unde există evaziune, dar rezonabil și predictibil cu oamenii care își declară corect veniturile. Digitalizarea ANAF și modernizarea administrației fiscale rămân priorități clare, însă aceste reforme trebuie să însemne simplificare și mai puțină birocrație, nu obligații disproporționate pentru persoane care nu desfășoară activitate economică în sens comercial”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Ministerul Finanțelor subliniază că procesul de digitalizare fiscală și extinderea utilizării instrumentelor electronice vor continua, inclusiv prin dezvoltarea sistemelor digitale ale ANAF și simplificarea serviciilor pentru contribuabili.











